Ţigările cu arome vor fi interzise în UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CE introduce reguli noi pentru producătorii şi comercianţii de tutun FOTO Adevărul

Comisia Europeană a adoptat, după ani de pregătire, propunerea de revizuire a directivei privind produsele din tutun, prin care se interzice utilizarea de ţigarete cu arome caracteristice şi este prevăzută utilizarea obligatorie a avertismentelor de sănătate de dimensiuni mari.

Actul constă în norme noi şi mai stricte privind modul în care pot fi fabricate, prezentate şi comercializate produsele din tutun. Mai precis, se interzice utilizarea de ţigarete, tutun de rulat şi produse din tutun nefumigene cu arome caracteristice şi prevede utilizarea obligatorie a avertismentelor de sănătate ilustrate de dimensiuni mari pe ambalajele ţigaretelor şi ale tutunului de rulat.

Propunerea reglementează vânzarea transfrontalieră prin internet şi prevede modalităţi tehnice de combatere a comerţului ilicit. În plus, sunt propuse măsuri pentru produsele care nu au fost reglementate în mod specific, cum ar fi ţigaretele electronice şi produsele din plante pentru fumat.

Tutunul pentru mestecat şi tutunul pentru uz nazal vor face obiectul unor reglementări specifice privind etichetarea şi ingredientele. Este menţinută interdicţia existentă privind tutunul pentru uz oral.

"Cifrele vorbesc de la sine: tutunul ucide jumătate dintre utilizatorii săi şi prezintă un grad ridicat de dependenţă. În condiţiile în care 70% dintre fumători încep să fumeze înainte de vârsta de 18 ani, ambiţia propunerii de astăzi este de a face produsele din tutun şi fumatul mai puţin atractive şi de a-i descuraja pe tineri să înceapă să consume produse din tutun. Consumatorii nu trebuie să fie înşelaţi. Produsele din tutun ar trebui să arate şi să aibă gust de produse din tutun, iar prezenta propunere garantează că ambalajele şi aromele atrăgătoare nu sunt utilizate ca o strategie de marketing", a declarat într-un comunicat Tonio Borg, comisarul responsabil pentru politica în materie de sănătate şi consumatori.

Propunerea prevede revizuiri majore ale directivei în vigoare. Astfel, toate pachetele de ţigarete şi tutun de rulat trebuie să conţină o avertizare de sănătate ilustrată combinată cu text care să acopere 75% din partea anterioară şi posterioară a pachetului şi nu pot să poarte elemente promoţionale. Informaţiile actuale privind gudronul, nicotina şi monoxidul de carbon, care sunt percepute ca înşelătoare, se înlocuiesc cu un mesaj de informare amplasat pe partea laterală a pachetului conform căruia fumul de tutun conţine peste 70 de substanţe care cauzează cancer.

În acelaşi timp, va fi introdus un format de raportare electronic pentru ingrediente şi emisii. Propunerea prevede interzicerea ţigaretelor, a tutunului de rulat ţigări şi a produselor din tutun nefumigene care au arome caracteristice, precum şi interzicerea produselor cu grad mare de toxicitate şi un potenţial mare de dependenţă.

De asemenea, se menţine interdicţia privind produsele din tutun pentru uz oral (tutun snus), cu excepţia Suediei care beneficiază de o derogare. Toate produsele din tutun nefumigene trebuie să poarte avertismente de sănătate pe principalele suprafeţe ale pachetului, iar produsele cu arome caracteristice nu pot fi comercializate. Noile categorii de produse din tutun necesita o notificare prealabilă.

Produsele care conţin nicotină, cum ar fi ţigaretele electronice, sub un anumit prag de nicotină sunt permise pe piaţă, dar trebuie să poarte avertismente de sănătate. Peste acest prag astfel de produse sunt permise doar în cazul în care sunt autorizate ca medicamente, precum terapiile de substituire a nicotinei. Ţigaretele din plante vor trebui să poarte avertismente de sănătate.
 

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie