Theresa May nu renunţă uşor la luptă. Premierul britanic obţine încrederea Partidului Conservator şi merge mai departe

Pentru mai bine de doi ani, prim-ministrul Theresa May a trebuit să menţină în echilibru negociatorii Uniunii Europene, intenţia Partidului Laburist din opoziţie de a-i răsturna guvernul şi zeci de colegi rebeli din parlament. Atunci când a promis, miercuri, că va lupta împotriva unui vot de neîncredere „cu tot ceea ce am”, a fost ceva de aşteptat din partea liderului britanic.

May a căpătat o reputaţie de luptătoare în faţa nenumăratelor crize şi de lider capabil să menţină stabilitatea nu datorită puterii sale, ci mai degrabă în ciuda ei.

Miercuri noapte, această stabilitate s-a dovedit a fi durabilă. Cu susţinerea a 200 de parlamentari din Partidul Conservator, May a evitat o tentativă de încheiere a mandatului său din fruntea partidului-şi odată cu el, din fruntea ţării. 

Rezultatul a fost o victorie pe două niveluri a prim-ministrului: nu numai că a adunat suficientă susţinere pentru a-şi continua lupta privind propunerea sa de acord Brexit, dar a obţinut şi imunitate în faţa unor astfel de tentative de a o înlătura în viitorul apropiat. Regulile Partidului Conservator spun că trebuie să treacă un an până când May va mai putea fi supusă la un astfel de vot de neîncredere.

Faptul că prim-ministrul englez a rezistat atât de mult timp e, parţial, datorită Brexitului. Pe durata negocierilor, May şi-a conturat imaginea singurei persoane capabile să pună în practică rezultatul referendumului care a decis părăsirea Uniunii Europene de către Regatul Unit, prin negocierea unui acord care să fie în interesul naţional.

Într-un discurs la Downing Street, miercuri dimineaţă, May a avertizat că o schimbare în conducerea ţării, cu doar câteva luni înainte ca Marea Britanie să iasă efectiv din UE, nu va ajuta la depăşirea blocajului parlamentar care a determinat-o să amâne un vot esenţial privind propunerea sa de acord, la începutul săptămânii şi nici nu va asigura o ieşire în timp util (la 29 martie) a Marii Britanii din blocul comunitar. „Săptămânile petrecute într-o luptă între noi vor crea mai multă diviziune, când ar trebui să fim uniţi, ca să ne servim ţara,” a spus May. „Niciun lucru de genul acesta nu ar fi în interesul naţional.”

Deşi rezistenţa premierului nu s-a tradus neapărat printr-o popularitate naţională, cu siguranţă i-a câştigat respectul între prieteni şi inamici politici, deopotrivă. Tony Blair, fostul prim-ministru laburist, a descris-o pe May ca „o persoană destul de raţională, înconjurată de mulţi oameni iraţionali.”

Prim-ministrul Irlandei Leo Varadkar a spus, luna trecută, că „oamenii au subestimat în mod constant tăria şi curajul premierului Theresa May,” referindu-se la abordarea premierului britanic privind problema graniţei dintre Republica Irlanda şi Irlanda de Nord.

Preşedintele Consiliului European Donald Tusk, care s-a numărat printre cei mai vehemenţi critici ai Planului Chequers al Theresei May, a spus că este „un adevărat admirator” al prim-ministrului.

Deşi victoria lui May îi oferă garanţia că va continua în funcţia de prim-ministru, ea a venit cu un preţ: Parlamentarii au spus că în schimbul susţinerii lor, May i-a asigurat că nu mai intenţionează să conducă partidul la următoarele alegeri generale, care ar trebui să aibă loc în 2022.

Până atunci, premierul are de-a face cu provocarea iminentă de a-şi trece proiectul Brexit prin Parlamentul britanic.

„Sunt încântată că am primit susţinerea colegilor mei în votul din această seară,” a spus Theresa May, precizând că deşi este recunoascătoare că a obţinut majoritatea necesară, „un număr semnificativ dintre colegi au votat împotriva mea şi am ascultat ce au avut de spus.”