The New York Times: Este Moldova o altă Ucraină?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un guvern corupt, o economie deficitară şi o administraţie care se confruntă cu ingerinţe din partea Rusiei. Aceasta ar putea fi o descrie a Ucrainei, însă se potriveşte la fel de bine şi Republicii Moldova, scrie John Guida, pe un blog al ziarului „The New York Times“.

Situată la graniţa dintre Rusia şi Uniunea Europeană, Republica Moldova a organizat recent alegeri parlamentare. Scrutinul a fost urmărit cu mare atenţie, deoarece această ţară face parte acum dintr-o nouă „competiţie geostrategică“ dintre Moscova şi Bruxelles, potrivit articolului din „The New York Times“.

Deşi Partidul pro-rus al Socialiştilor a obţinut cel mai mare scor în cadrul alegerilor legislative organizate săptămâna trecută, formaţiunile politice pro-europene par să fi câştigat suficiente voturi pentru a întruni o majoritate în Parlamentul moldovean.

„Alegerile din Moldova au avut loc într-o perioadă de tensiuni regionale şi interne majore“, spune Victor Chirilă, director executiv al Foreign Policy Association, din Moldova. De asemenea, completează acesta, „agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, precum şi anexarea peninsulei Crimeea au destabilizat profund pacea şi securitatea acestei regiuni. Moldovenii se tem că scenariul ucrainean s-ar putea aplica şi în cazul lor“.

În articolul publicat pe blogul The New York Times se aminteşte şi de Igor Dodon, liderul Partidului Socialist, care a beneficiat în timpul campaniei electorale de sprijinul masiv al televiziunii de stat ruseşti, aceasta fiind disponibilă şi pe teritoriul Republicii Moldova.

Totodată, Victor Chirilă remarcă presiunea politică şi economică a Kremlinului asupra guvernului de la Chişinău, în special după embargoul aplicat produselor alimentare. Din cauza acestor restricţii comerciale, se estimează că Republica Moldova a pierdut în acest an peste 100 de milioane de euro.

Mai mult decât atât, directorul executiv al Foreign Policy Association spune că Vladimir Putin s-a implicat într-un mod cât se poate de deschis în campania electorală, sprijinind Partidul Socialist, mai ales prin sloganuri precum „Republica Moldova împreună cu Rusia".

Analiştii politici atrag atenţia că acum este momentul ca Uniunea Europeană să facă un nou pas către Moldova. „Dacă Bruxelles-ul este serios atunci când vorbeşte despre perspectiva europeană a Republicii Moldova, atunci trebuie să-i ofere acestui stat o dată clară în ceea ce priveşte posibila integrare în blocul comunitar“, notează Robert Schwartz, de la Deutsche Welle.

Pe lângă opunerea Moscovei, Republica Moldova s-ar putea confrunta şi cu obstacole interne în ceea ce priveşte parcursul ei european. „Sistemul juridic, politic şi presa din Moldova sunt monopolizate de un grup de indivizi care folosesc puterea doar pentru propriile interese“, scrie Vladimir Soloviev, pentru Foreign Policy, citat la rândul său în articolul din The New York Times.

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”