Teorii ale complotului, la trei ani de la accidentul de la Smolensk în care a murit fostul preşedinte polonez Lech Kaczynski

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avionul fostului preşedinte polonez Lech Kaczynski s-a prăbuşit în urmă cu trei ani la Smolensk

Teorii ale complotului sunt vehiculate în Polonia, în timp ce Varşovia cere fără succes Moscovei să îi restituie epava aeronavei prezidenţiale care s-a prăbuşit în urmă cu trei ani, pe 10 aprilie 2010, în timp ce încerca să aterizeze în condiţii de ceaţă la Smolensk, în Rusia, relatează AFP.

Preşedintele Lech Kaczynski şi alte 95 de persoane, inclusiv oficiali militari şi politici de rang înalt, au murit cu toţii în urma prăbuşirii avionului. Ei urmau să asiste la Katin, lângă Smolensk, la comemorarea a 70 de ani de la masacrarea, din ordinul poliţiei sovietice secrete, a câtorva mii de ofiţeri polonezi luaţi prizonieri de Armata Roşie în al Doilea Război Mondial.

Partidul conservator Lege şi Justiţie (PiS, de opoziţie) condus de Jaroslaw Kaczynski, fratele geamăn al preşedintelui defunct, dar şi alte formaţiuni de dreapta, care alimentează teza unui complot, vor să marcheze acest eveniment prin manifestaţii, marţi în faţa Ambasadei Rusiei, iar miercuri în faţa palatului prezidenţial din Varşovia.

Concluziile oficiale privind cauzele catastrofei au fost prezentate de mult, atât de de către partea rusă, cât şi de către cea poloneză.

Potrivit raportului definitiv al Comitetului Interguvernamental al Aviaţiei Ruse (MAK), prezentat în 2011 la Moscova, preşedintele Lech Kaczynski şi alţi oficiali polonezi au exercitat presiuni asupra membrilor echipajului aeronavei - în contextul în care piloţii nu erau suficient de antrenaţi - să aterizeze "în condiţii nepotrivite".

Comisia poloneză de anchetă a recunoscut că principalele cauze ale accidentului sunt imputabile părţii poloneze. Ea a aruncat, totuşi, o parte a vinei asupra Rusiei, denunţând erori ale unor controlori de trafic aerian şi echipamente cu probleme pe aerodromul militar de lângă Smolensk.

În urma acestor concluzii, trei generali şi alţi zece ofiţeri polonezi au fost destituiţi. Unitatea armatei însărcinată cu transportul aerian al oficialilor de rang înalt a fost desfiinţată, iar această sarcină a fost încredinţată piloţilor civili.

Cu toate acestea, un grup de lucru condus de către Antoni Macierewicz, un colaborator apropiat al lui Jaroslaw Kaczynski, prezintă în mod regulat opiniei publice concluzii ce lansează teza unui atentat, plănuit de către premierul polonez Donald Tusk şi preşedintele rus Vladimir Poutine.

"Ultimele studii ne întăresc convingerea potrivit căreia catastrofa a avut loc în urma unor explozii", susţine Macierewicz într-un nou raport, pregătit cu ocazia marcării a trei ani de la prăbuşire, ignorând asigurările oferite de către parchetul polonez, potrivit căruia pe epavă nu s-a descoperit nicio urmă confirmată de exploziv.

În opinia lui Macierewicz, o revizie a aeronavei prezidenţiale, de tip Tupolev, efectuată în Rusia cu puţin timp înainte de zborul fatal, "a fost condusă de către serviciile de informaţii ruse", în timp ce "Donald Tusk se livra împreună cu Vladimir Poutin unui joc împotriva preşedintelui Kaczynski".

Potrivit unui sondaj publicat la începutul lui martie, 33% dintre polonezi "nu exclud", de-acum, un atentat la Smolensk. Alarmat de acest sondaj, Guvernul a decis să acţioneze, după ce a tratat mult timp cu dispreţ afirmaţiile lui Macierewicz. Un grup de experţi urmează să fie creat în curând, sub egida Guvernului, cu scopul de a demonta punct cu punct tezele unui complot.

"Ruptura politică" provocată în Polonia de catastrofa de la Smolensk riscă, totuşi, să dureze până la alegerile legislative şi prezidenţiale prevăzute în 2015, apreciază un istoric, Antoni Dudek.

În paralel, Varşovia a ridicat tonul împotriva Moscovei. Donald Tusk a acuzat autorităţile ruse de "rea-voinţă evidentă", în ianuarie, pentru că acestea întârzie să restituie Poloniei epava avionului. "Vrem să recuperăm epava (avionului de tip) Tupolev şi să punem capăt acestui foileton al unei rele-voinţe, evidente în opinia mea, din partea Rusiei, cu privire la această problemă", a subliniat Tusk, în faţa presei.

Şeful diplomaţiei poloneze, Radoslaw Sikorski, în opinia căruia atitudunea Moscovei vizează să creeze o "confuzie în rândul polonezilor", a mers până acolo încât a cerut o intervenţie a Bruxelles-ului pe lângă ruşi.

Imperturbabil, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov răpunde, de fiecare dată, că epava va fi restituită "imediat după încheierea anchetei" asupra catastrofei, anchetă care continuă în Rusia.
 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie