Țara din Europa care semnează cu Statele Unite un contract de 2 miliarde de dolari în domeniul apărării antiaeriene

0
Publicat:

O țară din Uniunea Europeană a anunțat luni, 31 mai, că a semnat un contract în valoare de două miliarde de dolari cu Statele Unite pentru sprijin logistic cu privire la sistemele sale de apărare antiaeriană bazate pe sistemul Patriot.

Sistem Patriot Foto: X

Este vorba de Polonia, care îşi consolidează, astfel, capacităţile de apărare, poziţionându-se ca un actor-cheie pe flancul estic al NATO în faţa unei Rusii asertive şi, de asemenea, a unei administraţii americane conduse de Donald Trump care a criticat dur Europa în materie de securitate, potrivit News.ro.

Aceasta este o investiţie fundamentală, o investiţie existenţială”, a declarat ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, la semnarea acordului, adăugând că „investiţia de aproximativ două miliarde de dolari (...) se referă la livrarea de echipamente şi sprijin logistic pentru bateriile Patriot (lansatoare de rachete americane)”, aflate la dispoziţia armatei poloneze.

Ministrul polonez al apărări a mai susținut că apărarea antirachetă şi cooperarea cu Statele Unite sunt o prioritate. „Siguranţa cerului polonez nu are preţ”, a spus Wladyslaw Kosiniak-Kamysz în cadrul unui briefing de presă.

Acordul cu Statele Unite se referă la furnizarea de sprijin logistic pentru sistemul Patriot în cadrul forţelor armate şi include componente de sprijin tehnic, precum şi instruire. Ministerul polonez al Apărării a declarat că punerea în aplicare a acordului va permite pregătirea operaţională a lansatoarelor Patriot, care constituie baza programului Wisla. Acesta urmăreşte să contracareze, printre altele, rachetele balistice tactice cu rază scurtă de acţiune, inclusiv rachetele de manevră.

Polonia a achiziţionat primele sale două baterii de sisteme Patriot de la Statele Unite în 2018, în cadrul programului Wisla.

Polonia a devenit ţara din NATO care a cheltuit cel mai mare procent din PIB pentru apărare. Varşovia a declarat că va cheltui 4,1 % din produsul intern brut pentru apărare în 2024, cu un angajament de a creşte acest procent la 4,7 % în 2025.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată