Sute de persoane au protestat la Paris faţă de posibila intervenţie militară în Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aproximativ 250 de manifestanţi s-au adunat în centrulParisului

Câteva sute de persoane s-au adunat joi seara la Paris, şi anume pacifişti, activişti de stânga, pro-al-Assad sau kurzi, protestând faţă de o eventuală acţiune militară occidentală în Siria, relatează AFP.

Aproximativ 250 de manifestanţi, potrivit unei surse din cadrul poliţiei, s-au adunat în centrul capitalei, la îndemnul Mişcării Păcii, o organizaţie pacifistă apropiată istoric Partidului Comunist.

Un grup purta ciocanul şi secera Partidului Comunist francez, altul steagul kurd,iar altul pe al mişcării şiite libaneze Hezbollah, singurul element comun fiind opoziţia faţă de o acţiune militară a ţărilor occidentale în Siria.

"Ni se vinde o intervenţie care ar urma să permită poporului sirian să îşi regăsească securitatea, dar războiul înseamnă insecuritate permanentă!", a declarat Guillaume du Souich, copreşedinte al Mişcării Păcii.

"Suntem pe cale să repetăm aceleaşi erori comise de zece ani", a deplâns Christophe Ventura, un reprezentant la nivel internaţional al Partidului de Stânga (stânga radicală franceză).

Pacifişti şi activişti de stânga au îndemnat la o punere în aplicare a planului Annan, numit astfel după mediatorul internaţional Kofi Annan, fost secretar general al ONU, care prevedea un armistiţiu între părţile siriene aflate în conflict şi deschiderea căii unui dialog politic.

Deşi diversele grupuri care au manifestat au evitat cu grijă orice contact, acest lucru nu a împiedicat altercaţii verbale violente.

"Primii sacrificaţi suntem noi, tovarăşe!", i-a strigat o activistă kurdă lui Omran Alkhatib, preşedintele Adunării pentru Siria, o asociaţie care îl susţine pe preşedintele Bashar al-Assad.

"În Siria, în prezent, există un stat laic împotriva terorismului jihadiştilor. Este ultimul bastion laic în Orientul Mijlociu, iar acest lucru nu prea place ţărilor din jur", a declarat el.

"Astăzi, (preşedintele american Barack) Obama vrea să ne determine să credem că apără (persoane) nevinovate", urla alături de el un bărbat cu ochelari furmurii. "Jos America ucigaşă! Jos America finanţatoare a teroriştilor!", ţipa el.

Alte reuniuni, la apelul Mişcării Păcii, au avut loc simultan în câteva alte oraşe franceze, ca Marsilia, Lyon şi Toulouse.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu