Stoltenberg: „Calea spre pace trece prin mai multe arme pentru Ucraina". Ce spune despre China

0
0
Publicat:

China trebuie să fie făcută să plătească pentru sprijinul acordat Rusiei, a declarat luni Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, încurajând totodată alianţa militară occidentală să furnizeze mai multe arme Ucrainei.

Stoltenberg încurajează NATO să furnizeze mai multe arme Ucraina. FOTO EPA EFE

„Ar putea părea un paradox, dar calea spre pace trece prin mai multe arme pentru Ucraina", a declarat şeful NATO potrivit France Presse, citată de Agerpres.

Afirmația a fost făcută într-un discurs susţinut la Wilson Center, un think tank din Washington, acolo unde Stoltenberg, care va părăsi în curând postul de secretar general al NATO, efectuează o vizită pentru a pregăti summitul aniversar al Alianţei Nord-Atlantice, ce se va desfăşura în capitala federală americană în luna iulie.

„Dacă China nu-şi schimbă direcţia, aliaţii trebuie să-i impună un cost”

Secretarul general al NATO urma să fie primit în cursul după-amiezii la Casa Albă de preşedintele Joe Biden.

„La un moment dat - şi cel puţin dacă China nu-şi schimbă direcţia -aliaţii trebuie să-i impună un cost”, a afirmat Stoltenberg, subliniind că Beijingul „alimentează cel mai mare conflict armat în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial”.

 Ajutorul dat efortului de război rusesc de către China şi întreprinderile sale, care furnizează componente şi echipamente ce susţin sectorul de apărare al Rusiei e criticat din ce în ce mai virulent NATO, cu SUA în frunte. 

Stoltenberg: NATO va prelua coordonarea sprijinului militar occidental pentru Ucraina 

Stoltenberg a mai subliniat faptul că NATO va prelua coordonarea sprijinului militar occidental pentru Ucraina condusă până în prezent de Washington, aşa cum au decis miniştrii apărării din cadrul Alianţei săptămâna trecută la Bruxelles.

Secretarul general al NATO a asigurat de asemenea că „peste 20 de ţări” s-au angajat să-şi ridice cheltuielile la 2% din PIB, aşa cum solicită de mult timp alianţa.

Reacțiile Rusiei la precedentele declarații ale lui Jens Stoltenberg

Amintim că Jens Stoltenberg a declarat recent că aliații discută despre desfășurarea mai multor arme nucleare. Mai exact, este vorba despre scoaterea lor din depozite și punerea lor în stare de prealertă.

Potrivit oficialului, în prezent au loc consultări între statele membre cu privire la transparența arsenalului nuclear al Alianței.

Declarațiile șefului NATO nu au fost, însă, trecute cu vederea de către Kremlin. Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a atras atenția că afirmațiile lui Stoltenberg par în contradicție cu comunicatul Conferinței pentru Ucraina.

Rusia a mai acuzat în trecut Statele Unite și pe aliații săi europeni că încearcă să împingă lumea în pragul unui conflict nuclear prin faptul că au oferit Ucrainei armament în valoare de miliarde de dolari.

Mai multe pentru tine:
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă