Steinmeier vrea un nou mandat la preşedinţia Germaniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Frank-Walter Steinmeier FOTO EPA-EFE

Frank-Walter Steinmeier a anunţat că va candida anul viitor pentru un al doilea mandat la preşedinţia Germaniei şi şi-a exprimat speranţa că partidul care va câştiga alegerile din septembrie nu îl va forţa să renunţe la acest gând, transmite Reuters.

Steinmeier, 65 de ani, un social-democrat (SPD) şi fost ministru de Externe, a obţinut actualul mandat de preşedinte în baza coaliţiei guvernamentale formate între conservatorii cancelarului Angela Merkel şi SPD.

SPD este pe locul trei în sondajele electorale, cu puţine şanse să intre la guvernare după alegerile din septembrie. Aşadar, Steinmeier va trebui să se bazeze pe respectarea unei convenţii cu privire la continuitatea în această funcţie onorifică.

„Mi-ar plăcea să candidez pentru al doilea mandat de preşedinte”, a afirmat Steinmeier vineri, în cadrul unei conferinţe de presă la Schloss Bellevue, reşedinţa sa oficială din Berlin, adăugând că îşi doreşte să ajute „la vindecarea rănilor” provocate de COVID-19.

SPD şi-a declarat sprijinul în urma anunţului, dar premierul conservator al Bavariei, Markus Soeder, a spus că decizia cu privire la aprobarea unui candidat la preşedinţie va fi luată după alegeri.

Steinmeier a fost criticat pentru îngăduinţa sa faţă de o Rusie agresivă. La începutul acestui an, el a declarat că Germania îi datorează Rusiei finalizarea conductei Nord Stream II din cauza suferinţei pe care Germania Nazistă i-a provocat-o în cel de-al Doilea Război Mondial. Preşedintele german a fost criticat vehement pentru această declaraţie, amintuindu-i-se că suferinţa a fost comună, chiar mai mare printre belaruşi şi ucraineni.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online