Statele Unite îl avertizează pe Aleksandr Lukaşenko cu reimpunerea sancţiunilor împotriva regimului său dacă nu eliberează deţinuţii politici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aleksandr Lukaşenko luând cuvântul în faţa unei Adunări Naţionale improvizate la Minsk FOTO EPA-EFE

Statele Unite l-au avertizat pe Aleksandr Lukaşenko cu reimpunerea sancţiunilor împotriva a nouă întreprinderi publice aflate în solda regimului său dacă nu eliberează persoanele arestate în cursul reprimării manifestaţiilor pro-democraţie desfăşurate recent în Belarus.

Washingtonul a interzis orice tranzacţii cu aceste societăţi petrochimice şi industriale - inclusiv holdingul petrolier Belneftekim -, în urma unor alegeri contestate în 2006.

Trezoreria americană a suspendat aceste sancţiuni în 2015 şi a salutat, atunci, anumite progrese, însă administraţia de la Washington a avertizat miercuri că această suspendare ar putea să nu mai fie prelungită la următorul termen, la 24 aprilie, transmite AFP, potrivit news.ro.

„Din nefericire, constatăm că situaţia drepturilor omului s-a degradat, probabil mai mult ca niciodată în istoria Belarusului independent, iar în prezent sunt încarceraţi peste 300 de deţinuţi politici”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

Washingtonul cere autorităţilor de la Minsk „să elibereze toţi deţinuţii politici”, dacă vor să evite rempunerea acestor sancţiuni.

Opoziţia din Belarus contestă realegerea lui Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere din 1994, în alegerile prezidenţiale din august, denunţându-le drept frauduloase.

Însă mişcarea de contestare care a zguduit Belarusul anul trecut a slăbit din cauza unei reprimări constante.

În pofida unor sancţiuni europene şi americane care-l vizează pe Aleksandr Lukaşenko şi oficiali de rang înalt din Guvernul său, liderul de la Minsk, susţinut de către Rusia, nu a dat niciun semn de deschidere şi evocă vagi revizuiri ale Constituţiei, însă fără să stabilească un calendar sau să prezinte aceste modificări.

Acum o săptămână, Consiliul ONU pentru Drepturile Omului (CDH) a făcut apel la organizarea de „alegeri libere şi corecte” în Belarus şi i-a cerut Înaltului Comisar pentru drepturile omului să ancheteze abuzurile comise sub regimul Lukaşenko, mai ales după alegerile din august anul trecut.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi