Statele est-europene vor cere baze NATO permanente cu ocazia reuniunii de la Bucureşti. Germania se opune de dragul Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Statele din Estul Europei sunt îngrijorate de agresiunile Rusiei, însă o serie de state occidentale se opun realizării de baze permanente de teamă să nu amplifice tensiunile cu Rusia

Liderii statelor central şi est-europene vor cere Alianţei Nord-Atlantice, cu ocazia reuniunii programate în noiembrie la Bucureşti, să găzduiască baze militare permanente, în contextul riscurilor privind o eventuală agresiune a Rusiei, afirmă Krzysztof Szczerski, consilier al preşedintelui Poloniei.

Polonia a cerut de mulţi ani construirea unor baze NATO permanente pe teritoriul său, iar noul preşedinte, Andrzej Duda, a explicat că aceasta va fi o prioritate a mandatului său. Însă state occidentale precum Germania se opun ideii, de teamă să nu amplifice tensiunile cu Rusia.

Andrzej Duda a declarat săptămâna trecută că Alianţa Nord-Atlantică nu trebuie să trateze Polonia ca „zonă demilitarizată“ situată în apropierea Rusiei. „În prezent, dacă ne uităm la poziţionarea bazelor militare, ... linia finală este reprezentată de Germania. NATO nu a luat încă notă de schimbarea orientării Poloniei dinspre Est spre Vest“, afirma Andrzej Duda.

Înaintea summitului NATO programat anul viitor la Varşovia, propunerea privind bazele militare din estul Europei va fi discutată cu ocazia reuniunii de la Bucureşti, care se va desfăşura pe 3-4 noiembrie.

Liderii din România, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria şi Bulgaria vor participa la reuniunea NATO de la Bucureşti, a declarat Krzysztof Szczerski, consilierul pentru Politică externă al preşedintelui polonez.

„Un consens în cadrul NATO va trebui să reflecte într-o măsură mare punctul de vedere al Poloniei“, a declarat Szczerski pentru Financial Times.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat în martie, în Polonia - după întrevederea cu omologul său polonez de atunci, Bronisław Komorowski, - că s-a decis organizarea în toamnă, la Bucureşti, a unei reuniuni regionale la nivel de şefi de stat, în pregătirea summitului NATO programat la Varşovia în 2016. 

„Împreună cu domnul preşedinte Komorovski am convenit să organizăm în toamna acestui an, la Bucureşti, o nouă ediţie a unei întâlniri, la nivel de şefi de state, în formatul care a avut loc în iulie, anul trecut, la Varşovia, un format regional, pe care îl considerăm important şi care întăreşte colaborarea regională şi este un instrument foarte util în pregătirea summitului NATO de la Varşovia din 2016“, afirma Klaus Iohannis pe 12 martie.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare