Sondaj: 2013 va fi un an mai dificil decât 2012 pentru Grecia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grecii anticipează ca anul viitor va fi mai dificil decât 2012

Peste două tremi dintre greci, între care şi ministrul de Finanţe, Yannis Stournaras, se pregătesc pentru un an mai dificil decât 2012, din cauza crizei economice, potrivit unui sondaj publicat, duminică, de săptămânalul To Vima, transmite AFP.

Sondajul, realizat în 20-21 decembrie în rândul a 1.028 de persoane, a arătat că 64 la sută dintre greci se aşteaptă la un an şi mai greu pentru Grecia, care va trece prin al şaselea an de recesiune.

Ponderea pesimiştilor a urcat la 71,7 la sută în ceea ce priveşte situaţia personală, în timp ce 77 la sută au declarat că au avut dificultăţi financiare în acest an.

Potrivit estimărilor oficiale, nivelul de trai al grecilor a scăzut cu o treime, în ultimii trei ani de austeritate.
Aproape o treime dintre respondenţi se tem cel mai mult de pierderea locului de muncă, în condiţiile în care şomajul afectează mai mult de un sfert din populaţia activă.

În pofida acestor sacrificii, 76,5 la sută dintre greci susţin ca Grecia să rămână în zona euro, faţă de 15,8 la sută care ar vrea revenirea la drahmă.

Mai multe pentru tine:
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului