Slovenia a legalizat căsătoriile între persoane de acelaşi sex

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlamentul sloven a votat o lege prin care persoanele de acelaşi sex au dreptul să se căsătorească şi să adopte copii

Slovenia s-a alăturat unui număr în creştere de ţări europene care permit căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, după aproape trei ani de când o lege similară a fost respinsă printr-un referendum naţional.

Parlamentul sloven a votat o lege prin care persoanele de acelaşi sex au dreptul să se căsătorească şi să adopte copii. Legea a fost acceptată cu 51 de voturi pentru şi 28 împotrivă, notează Reuters.

Acesta ar fi un pas înainte spre o societate cu adevărat tolerantă şi inclusivă, iar Slovenia trebuie să-l facă“, a declarat înaintea votării cel care a propus legea, Matej Tasner Vatovec, de la partidul de centru-stânga aflat în opoziţie.

Două partide de centru-dreapta, tot din opoziţie, şi câteva grupuri civice s-au opus cu vehemenţă schimbării, în special dreptului de a adopta copii al cuplurilor de acelaşi sex.

Iniţiativa Civilă pentru Drepturile Familiei şi Copilului, care se opune acestei legi, a declarat că va insista pentru un referendum privind decizia, similar celui respins de sloveni în 2012. Rata de succes a acestui nou referendum ar fi destul de mică, deoarece Slovenia a schimbat legislatura privind referendumurile în 2013 şi nu mai acceptă plebiscite privind subiecte legate de drepturile omului. 

Mai multe ţări membre în Uniunea Europeană au recunoscut deja căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, inclusiv Marea Britanie, Franţa şi Spania, deşi aceasta rămâne o problemă spinoasă în multe societăţi conservatoare din statele estice.

Croaţia, care la fel ca Slovenia a făcut parte din fosta Iugoslavie, a respins legea privind căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex în cadrul unui referendum ţinut la sfârşitul anului 2013. Croaţia interzice cuplurilor homosexuale să adopte copii, deşi ele îşi pot înregistra la primărie un parteneriat civil, conchide Reuters.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare