Silvio Berlusconi: Vladimir Putin mi-a propus să mă mut în Rusia pentru a fi numit ministru al Economiei. Kremlinul dezminte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Berlusconi şi Putin sunt foarte apropiaţi şi au parafat numeroase afaceri comune în energie

Fostul premier italian Silvio Berlusconi, liderul partidului Forza Italia, susţine că preşedintele rus Vladimir Putin i-a propus să meargă în Rusia pentru a-l numi în funcţia de ministru al Economiei, scrie La Stampa.

Silvio Berlusconi a făcut aceste declaraţii în cursul unui dineu informal pe care l-a avut într-un restaurant din Roma cu deputaţii partidului pe care îl conduce - Forza Italia (centru-dreapta).

„Imaginaţi-vă că în Italia se încearcă marginalizarea mea pe scena politică în timp ce Vladimir Putin mi-a spus că este pregătit să îmi ofere cetăţenia rusă şi să îmi încredinţeze conducerea Ministerului Economiei“, a declarat Berlusconi.

Însă Preşedinţia Rusiei a negat informaţiile fostului premier italian. „Referitor la informaţiile apărute în presă, pot spune că această ipoteză este imposibilă“, a reacţionat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Potrivit presei italiene, Berlusconi ar fi făcut aceste declaraţii în glumă. Analiştii au plasat afirmaţiile în contextul zvonurilor conform cărora Berlusconi, în vârstă de 78 de ani, ar pregăti lansarea unui nou partid politic - O Altă Italie.

Silvio Berlusconi a fost condamnat acum două săptămâni, în primă instanţă, la trei ani de închisoare, pentru coruperea unui senator în anul 2006, în scopul înlăturării Cabinetului de centru-stânga condus de Romano Prodi. Justiţia italiană i-a interzis să ocupe funcţii oficiale pentru o durată de cinci ani.

Afaceri energetice de miliarde

Berlusconi este cunoscut pentru prietenia sa cu Vladimir Putin, în timpul mandatului său fiind semnate mai multe înţelegeri între companiile energetice italiene Eni şi Enel, în care statul deţine cote semnificative, cu grupurile ruse Gazprom şi Rosneft

Astfel, Eni era partenerul principal al Gazprom în realizarea gazoductului South Stream, proiect abandonat de Moscova la finele anului trecut din cauza opoziţiei Comisiei Europene.

De asemenea, Eni şi Enel au achiziţionat o parte dintre activele fostului colos petrolier Yukos, pe care apoi le-au revândut către Gazprom şi Rosneft.

Rusia a fost condamnată în acest an de Curtea de Arbitraj de la Haga pentru naţionalizarea Yukos, fiind obligată să plătească o despăgubire de 50 de miliarde de dolari.

De altfel, Berlusconi apare şi in telegramele diplomatice făcute publice de către WikiLeaks. Diplomaţii americani arătau că există suspiciunea că Berlusconi ar fi profitat semnificativ din afacerile cu Kremlinul prin afaceri personale. Zvonurile au survenit în urma comportamentului său pro-Putin.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026