Sfârşit de an îndoliat în Norvegia. Un crater uriaş a înghiţit clădirile. Cum sunt căutaţi supravieţuitorii FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zece persoane au fost rănite, dintre care una grav, şi 21 rămân date dispărute după ce o alunecare de teren produsă în sudul Norvegiei a avariat peste 12 clădiri în primele orele ale zilei de miercuri, a informat poliţia locală, potrivit Reuters. Salvatorii încearcă să dea de urma dispăruţilor cu ajutorul unui dispozitiv de captare a undelor emise de telefoanele mobile ale celor dispăruţi.

GALERIE FOTO

Autorităţile din Norvegia încearcă să dea de urma persoanelor dispărute după masiva alunecare de teren. Printre dispăruţi se află şi copii, a transmis poliţia.

Operaţiunea de salvare a devenit tot mai dificilă din cauza ninsorii. Coordonatorul echipei de salvare Roger Pettersen încearcă să dea de urma dispăruţilor cu ajutorul unui dispozitiv de captare a undelor emise de telefoanele mobile ale celor dispăruţi. El le-a transmis rudelor să aibă încredere în autorităţi şi să nu sune pe aceste mobile pentru a nu le consuma bateria.

Alunecarea de teren s-a produs într-o zonă rezidenţială din municipalitatea Gjerdrum, aflată la aproximativ 30 kilometri nord de capitala Oslo. În fotografiile realizate la faţa locului se poate vedea un crater de dimensiuni mari, cu clădiri distruse la bază şi altele rămase atârnând pe marginile sale.

Circa 700 de persoane au fost până în prezent evacuate din zonă, a declarat poliţia.

Persoanele dispărute locuiau în casele aflate în centrul zonei unde s-a produs alunecarea de teren, însă pe moment nu se ştie dacă acestea au fost prinse sub dărâmături, erau plecate când a survenit catastrofa sau au reuşit să scape, a precizat poliţia.

"Sunt multe persoane dispărute. Este o mare catastrofă", a declarat premierul Erna Solberg reporterilor de la locul tragediei.

Un crater uriaş a înghiţit clădirile

Fotografiile de la faţa locului arată un mare crater care a distrus clădirile. Alte clădiri rezistă chiar pe marginea craterului, iar imaginile transmise la TV arată cum una dintre case cade. Persoanele date dispărute sunt din casele prinse de alunecarea de teren.

”Ar putea fi oameni prinşi... dar în acelaşi timp nu putem fi siguri pentru că este vacanţa de An Nou ceea ce înseamnă că oamenii ar putea fi în altă parte”, a spus premierul Erna Solberg, care a subliniat că ”este o catastrofă”.

”Ar putea dura zile”, a adăugat ea. ”Situaţia este încă instabilă şi este imposibil să depunem vreun efort de salvare decât prin intermediul elicopterului”.

O echipă suedeză de criză a fost trimisă la Gjerdrum pentru a ajuta la căutarea persoanelor dispărute în zonă. Zona rămâne deocamdată instabilă, iar în momentul de faţă la ea se poate ajunge doar cu elicopterul, a precizat Roger Pettersen, conducătorul acţiunii de intervenţie a poliţiei.

Sudul Norvegiei a înregistrat cantităţi mari de precipitaţii în ultimele zile, care ar fi putut determina alunecarea solului argilos predominant în zonă, a informat radiodifuzorul NRK. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie