Serbia acuză Croaţia că pune presiune pentru adoptarea unei poziţii privind agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.  Vucic: Ne vom apăra cât de bine putem

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Presedintele Aleksandar Vucici FOTO EPA-EFE

Preşedintele Parlamentului din Serbia, Ivica Dacic, a acuzat Croaţia că pune presiune pe Serbia să adopte o poziţie faţă de invazia declanşată de Federaţia Rusă în Ucraina. Preşedintele Serbiei, Aleksandr Vucic, a transmis că ţara sa a fost supusă unei presiuni enorme, în contextul războiului din Ucraina, declarând însă că este convins că statul pe care îl conduce va rezista presiunilor.

„Vom persevera şi ne vom apăra cât de bine putem pentru că avem o singură ţară, dar nu e uşor”, a spus preşedintele Serbiei, Aleksandr Vucic, exprimându-şi convingerea că Serbia are un viitor bun, poate rezista presiunilor şi îşi va păstra reputaţia, în contextul războiului din Ucraina. 

Preşedintele Serbiei, Aleksandr Vucic, a declarat că Serbia „are un singur scaun, al ei prorpiu” comentând o remarcă făcută la o televiziune croată, în sensul că Serbiei nu ar mai trebui să i se permită să „stea aşezat pe două scaune, unul la Bruxelles şi unul la Moscova”.

„Nici nu mă aşteptam la ceva mai bun de la marii noştri prieteni de la Zagreb”, a spus ironic preşedintele sârb. Acesta a menţionat că a avut intense convorbiri în ultimele zile cu oficiali din mai multe ţări, adăugând: „Atât despre marele respect pentru independenţa şi dreptul altor ţări de a decide singure”, potrivit unui articol al publicaţiei Tanjug

Preşedintelee Serbiei a reiterat poziţia sa privind sancţiunile împotriva Federaţiei Ruse, în contextul războiului declanşat în Ucraina de invazia Federaţiei Ruse. 

Canalele media ruseşti Russia Today şi Sputnik au fost interzise în întreaga Uniune Europeană, a anunţat duminică preşedintele Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen, fiind considerate principalele instrumente de propagandă rusă în afara ţării. Cu toate astea, Belgradul a anunţat că nu va urma exemplul UE. 

„Ne spun că trebuie să alegem partea corectă. Noi am fost întotdeauna de partea corectă, adică de partea opusă celei unde era Croaţia”

Preşedintele Parlamentului sârb, Ivica Dacic, a acuzat la rândul său Zagrebul că pune presiune asupra Serbiei să adopte o poziţie în privinţa agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, arată un alt articol al Tanjug.  

Croaţii „au arborat de fiecare dată steagul fiecărui ocupant venit” şi Croaţia vrea să-şi aleagă tabăra conform propriilor interese, a afirmat marţi Dacic, care este liderul Partidului Socialist Sârb. Şi Serbia trebuie să aibă dreptul de a face o alegere, a adăugat el. „Ne spun că trebuie să alegem partea corectă. Noi am fost întotdeauna de partea corectă, adică am fost mereu de partea opusă celei unde era Croaţia”, a menţionat politicianul sârb.

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Calcule de Război. Este Vladimir Putin un „tigru de hârtie”? Comparație Rusia-NATO, rachetă cu rachetă, tanc cu tanc
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Teste secrete într-o bază americană ultrasecurizată cu o aeronavă misterioasă
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian