Semnal de alarmă în Italia: Tot mai mulți copii ajung în comă alcoolică la spital

0
Publicat:

Cel puțin 14,4% dintre copiii cu vârsta sub 17 ani din Italia consumă abuziv alcool, potrivit celor mai recente statistici naționale.

Numărul de cazuri a crescut alarmant. FOTO: Shutterstock

Îngrijorător este însă faptul că, în ultima perioadă, medicii de la Spitalul Pediatric Bambino Gesù din Roma raportează o creștere alarmantă a numărului de cazuri și o scădere semnificativă a vârstei la care minorii încep să consume băuturi alcoolice.

Conform personalului medical din cadrul camerei de gardă a spitalului, nu mai este o raritate ca pacienții să aibă doar 11 ani. Copiii ajung în stare gravă, uneori în comă alcoolică, semn că nu este vorba doar de experimente ocazionale, ci de un fenomen tot mai amplu și mai periculos.

„Este certificat faptul că acești copii se întâlnesc în piețe și se gândesc să bea: fiecare ocazie, o petrecere sau o adunare, devine una bună pentru a abuza de băuturile alcoolice. Iar după o jumătate de oră sunt aduși într-o stare greu de gestionat”, a declarat dr. Sebastian Cristaldi, șeful camerei de gardă a spitalului Bambino Gesù, pentru publicația La Repubblica.

Medicul avertizează și asupra unui alt fenomen: copiii combină alcoolul cu băuturi energizante, ceea ce le diminuează percepția efectelor reale ale alcoolului, făcându-i să continue consumul până la colaps.

Doctorii vorbesc despre 2-3 cazuri grave la fiecare 10 zile. Cifrele, corelate cu vârsta extrem de fragedă a consumatorilor, conturează o situație alarmantă ce necesită măsuri urgente.

În acest context, autoritățile italiene cer intervenția fermă a instituțiilor. Pe de o parte, este vizată respectarea strictă a legislației de către comercianți, care nu ar trebui să vândă alcool minorilor.

Pe de altă parte, se propune extinderea ofertei culturale și educative pentru tineri, prin redeschiderea cinematografelor și creșterea activităților în muzee, biblioteci și spații universitare, inclusiv în timpul serii.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție