Se poate apăra Europa fără Statele Unite, dacă Washingtonul ar ieși din NATO? Răspunsul unui fost comandant suprem al forțelor aliate

Criza recentă legată de suveranitatea Groenlandei a readus în prim-plan o întrebare care, până nu demult, părea de neconceput: cum ar arăta NATO fără Statele Unite? Fostul comandant suprem al forțelor NATO în Europa, amiralul James Stavridis, susține într-o analiză publicată de Bloomberg că tensiunile din Arctica au forțat aliații să reevalueze rolul Washingtonului în arhitectura de securitate transatlantică.

NATO a fost creată în urma celui de-al Doilea Război Mondial de zece state europene și două nord-americane. Primul secretar general al Alianței, Hastings Ismay, rezuma misiunea organizației prin celebra formulă: „să-i țină pe ruși afară, pe americani înăuntru și pe germani sub control”. Stavridis amintește că, la acea vreme, exista teama ca Statele Unite să repete greșeala de după Primul Război Mondial și să se retragă din Europa imediat ce conflictul se încheie.

De la înființarea sa, în 1949, NATO a rămas, în linii mari, fidelă acestei viziuni: a traversat Războiul Rece, prăbușirea comunismului, reunificarea Germaniei, disputele cronice privind împărțirea poverii financiare și intervenția dificilă din Afganistan de după 11 septembrie. În ciuda tensiunilor interne, alianța s-a extins la 32 de membri și continuă să fie un pilon central al securității nu doar în Europa Occidentală, ci și în Balcani, Orientul Mijlociu, Arctica și în apele din jurul Europei și Africii.

Disputa legată de Groenlanda este însă, potrivit lui Stavridis, una dintre cele mai serioase fisuri din istoria recentă a alianței. În ultimele două săptămâni, aproape zece state europene au trimis contingente militare simbolice pe insulă, oficial pentru a evalua apărarea în fața unor posibile ingerințe rusești sau chineze, dar în realitate și pentru a descuraja o eventuală intervenție americană, sugerată în mod repetat de președintele Donald Trump.

Ce ar însemna retragerea SUA

Deocamdată, prevalează prudența. Totuși, episodul Groenlandei se adaugă unei liste mai largi de dosare în care administrația Trump pare dispusă să testeze limitele solidarității transatlantice. De aici și întrebarea incomodă: poate NATO funcționa fără Statele Unite?

Washingtonul rămâne principalul contributor militar al alianței, cu un buget al apărării de aproximativ 900 de miliarde de dolari, iar Donald Trump a evocat recent chiar creșterea acestuia la 1.500 de miliarde. În schimb, bugetele cumulate ale statelor europene membre NATO se ridică la circa 400 de miliarde de dolari, al doilea cel mai mare nivel din lume. Prin comparație, Rusia alocă aproximativ 140 de miliarde, iar China în jur de 250 de miliarde de dolari pentru apărare.

În plus, angajamentele recente ale statelor europene de a aloca până la 5% din PIB pentru securitate – 3,5% pentru cheltuieli militare directe și 1,5% pentru infrastructură, logistică și capabilități cibernetice – indică un efort financiar fără precedent pe continent.

O eventuală retragere a SUA ar însemna însă și pierderea celei mai puternice baze industriale și tehnologice din domeniul apărării. Giganți precum Lockheed Martin, Northrop Grumman, Boeing, General Dynamics sau RTX domină piața globală, iar aproape jumătate dintre cele mai mari 25 de companii de apărare din lume sunt americane.

Europa nu pornește însă de la zero

Opt dintre primii 25 de mari contractori de apărare sunt europeni, inclusiv BAE Systems, Leonardo, Airbus, Thales, Saab și Rheinmetall. De asemenea, deși Statele Unite conduc detașat în domenii de vârf – avioane de generația a cincea precum F-35, drone de recunoaștere și atac, sisteme avansate de apărare antiaeriană precum Patriot și THAAD sau sateliți militari – Europa recuperează rapid în alte sectoare.

Potrivit lui Stavridis, europenii construiesc mai repede nave militare și submarine diesel performante și, pe fondul sprijinului acordat Ucrainei, au ajuns să depășească SUA în producția de tancuri, obuziere și muniție. În domenii mai puțin sofisticate – drone tactice, armament individual, elicoptere, avioane de transport sau sisteme de apărare antiaeriană cu rază scurtă – Europa ar putea ajunge rapid la un nivel comparabil cu cel american.

Reproducerea tehnologiilor de vârf americane ar necesita, probabil, aproximativ cinci ani de dezvoltare, dar nu este un obiectiv imposibil, consideră fostul comandant NATO. La capitolul resursă umană, Europa beneficiază de un alt avantaj: în timp ce SUA se bazează exclusiv pe o armată voluntară, multe state europene mențin sau reintroduc serviciul militar obligatoriu. Nouă țări au deja forme de conscripție, inclusiv statele nordice, iar Germania ia în calcul revenirea la acest sistem.

Rămâne însă problema-cheie a descurajării nucleare

Marea Britanie și Franța dispun de forțe nucleare proprii, dar limitate, iar Europa ar pierde umbrela strategică oferită de arsenalul american. În acest scenariu, state precum Germania și Polonia ar putea fi împinse să-și dezvolte propriile capacități nucleare sau să negocieze o formă de partajare a descurajării cu Washingtonul, cel puțin pe termen mediu.

Un argument în favoarea unei Europe mai autonome este faptul că NATO fără SUA nu ar mai avea obligații globale dictate de prioritățile americane – obligații care au dus alianța în conflicte precum cele din Afganistan și Irak. „NATO s-ar putea concentra pe vecinătatea sa imediată, inclusiv pe apărarea Ucrainei, care, cel mai probabil, ar adera la alianță după o eventuală retragere a SUA”, susține Stavridis, amintind că alianța ar păstra în continuare șase membri cu interese directe în Arctica.

Dacă Statele Unite își vor restrânge atenția strategică asupra emisferei vestice, așa cum sugerează noile documente de securitate de la Washington, celelalte 31 de state NATO ar putea, în timp, să se descurce singure. Aderarea Ucrainei, cu o populație de circa 40 de milioane de locuitori, o armată experimentată și o societate profund motivată, ar readuce alianța la un format de 32 de membri.

„Sper ca Statele Unite să rămână angajate, dar este evident că europenii încep să ia în calcul opțiuni alternative. Sunt întrebat adesea cine va câștiga războiul din Ucraina. Răspunsul ar putea fi: europenii, dacă reușesc să se unească și să construiască o apărare comună mai puternică. Ideal ar fi să se întâmple acest lucru în cadrul NATO și împreună cu SUA. Dar, la nevoie, cred că Europa ar putea acționa și pe cont propriu”, conchide Stavridis.

Analiza vine în contextul în care secretarul general al NATO a declarat recent că Europa nu se poate apăra fără Statele Unite, afirmație care a provocat o reacție dură din partea guvernului francez.