Scholz: „Israelul are dreptul să se apere în fața atacurilor barbare”. Germania revizuieşte ajutorul pentru palestinieni

0
Publicat:

Cancelarul german Olaf Scholz consideră că Israelul are „dreptul să se apere" în faţa atacurilor „barbare" ale Hamas, reafirmând sprijinul „ferm şi neclintit" al Germaniei pentru statul evreu, relatează AFP, citată de Agerpres.

Olaf Scholz. FOTO EPA EFE

Liderul german a anunţat, de asemenea, că va purta discuţii cu liderii egiptean, american, francez şi britanic, subliniind importanţa prevenirii transformării atacului Hamas asupra Israelului „într-o conflagraţie cu consecinţe incalculabile pentru întreaga regiune".

Declarațiile au fost făcute la un briefing de presă susţinut duminică la Berlin.

Olaf Scholz a anunțat că autorităţile au sporit protecţia instituţiilor israeliene şi evreieşti din Germania.

Totodată, guvernul german a anunţat că îşi revizuieşte ajutorul de sute de milioane de euro pentru palestinieni în urma celui mai mare atac asupra Israelului din ultimii ani al grupării islamiste palestiniene Hamas, potrivit Reuters.

„Vom revizui acum întregul nostru angajament pentru teritoriile palestiniene"  

Potrivit ministrului german al Dezvoltării, Svenja Schulze, guvernul germana fost întotdeauna atent să verifice dacă banii sunt folosiţi doar în scopuri paşnice.

„Dar aceste atacuri asupra Israelului marchează o fractură teribilă. Vom revizui acum întregul nostru angajament pentru teritoriile palestiniene", a spus ministrul.

Germania va discuta cu Israelul despre modul în care proiectele de dezvoltare din regiune ar putea fi cel mai bine deservite şi se va coordona cu partenerii internaţionali, a mai declarat ministrul guvernului de centru-stânga.

„Nu vom mai finanţa terorişti"

Unii parlamentari germani, în special conservatorii din opoziţie, au cerut încetarea ajutorului.

„Toată Uniunea Europeană, toate cele 27 de state, trebuie să spună acum: avem nevoie de un nou început şi nu vom mai finanţa terorişti", a afirmat Armin Laschet, candidatul conservatorilor la ultimele alegeri federale, cerând încetarea cooperării UE cu preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, care îşi are sediul în Cisiordania.

Un membru proeminent al partidului de opoziţie Stânga, Gregor Gysi, a argumentat împotriva unei astfel de mişcări, spunând că Hamas, şi nu toţi palestinienii, este responsabilă pentru atac.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online