Scandal la nivel înalt în Spania. Şefa executivului regiunii Madrid renunţă la diploma de masterat, după ce a fost acuzată că a obţinut-o în mod fraudulos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefa executivului regiunii spaniole Madrid, văzută de unii ca o posibilă succesoare a premierului conservator Mariano Rajoy, se află în mijlocului unui scandal care ar putea să-i curme cariera în plan politic. Cristina Cifuentes este acuzată că şi-a obţinut diploma de masterat în mod fraudulos. Cu toate acestea, conservatoarea refuză să demisioneze.

În aceste condiţii, Rajoy este cel care va trebui să decidă dacă o va demite sau nu, scrie Politico.eu, adăugând că decizia nu va fi deloc uşoară având în vedere problemele cu care se confruntă partidul, inclusiv la nivel intern.

Scandalul în care este implicată Cristina Cifuentes, în vârstă de 53 de ani, o politiciană care a încercat să-şi construiască o imagine impecabilă într-un partid afectat de cazuri de corupţie, a izbucnit luna trecută.

Cotidianul online El Diario a relatat atunci că politiciana a primit o diplomă de masterat în drept de la Universitatea Regele Juan Carlos din Madrid, după ce un oficial al facultăţii a intrat în sistemul computerizat al instituţiei de învăţământ şi a modificat două câmpuri alocate notelor, inclusiv cel referitor la disertaţie. Astfel, câmpul în care scria „nu s-a depus“ a fost modificat, introducându-se nota „7,5“ din 10. 

După articolul apărut în El Diario, Cifuentes a venit cu un document semnat de trei profesori, document care, potrivit ei, reprezenta dovada că diploma a fost obţinută în mod legal. Totodată, acesta arăta calificativele obţinute în timpul studiilor de masterat. 

„Celor care vor să plec: nu plec nicăieri. Rămân“, a afirmat Cifuentes, care s-a declarat victima unui atac „absolut incorect“. 

Înainte de aceasta, oficiali ai universităţii au apărut în faţa presei, afirmând că la mijloc a fost o greşeală birocratică. Însă, ulterior, au apărut fisuri în această poveste. Studenţi şi profesori au afirmat că nu-şi pot aminti dacă şefa executivului regiunii Madrid a fost la cursuri sau a dat examene. Apoi, ziarul El Confidencial a scris că unele dintre semnăturile de pe documentul prezentat de ea privind disertaţia erau false.

Brusc, profesori care o susţinuseră pe Cifuentes au negat că i-ar fi examinat teza, iar directorul programului de masterat a recunoscut cu documentul prezentat de ea a fost falsificat.

Ca urmare, a fost demarată o investigaţie în acest caz. Însă Cifuentes nu a vrut să dea înapoi. A depus o plângere penală împotriva jurnaliştilor de la El Diario care au prezentat cazul şi a încercat să dea vina pe universitate.

Totuşi, marţi a anunţat pe Twitter că renunţă la diploma de masterat, dând din nou vina pe universitate, unde ar exista nereguli.

Cifuentes nu este singura membră a Partidului Popular (PP) implicată într-un astfel de scandal. El País a scris că Pablo Casado, secretar adjunct pentru comunicare în PP, a obţinut acelaşi tip de diplomă tot în circumstanţe îndoielnice. 

În aceste condiţii, socialiştii au anunţat că vor introduce o moţiune de neîncredere în camera regională din Madrid pentru a da jos guvernul minoritar. Însă, aceştia vor avea nevoie de sprijinul formaţiunii de extremă-stânga Podemos, care s-a declarat dispusă să coopereze, dar şi de cel al Ciudadanos, care, până acum, a ezitat. Liberalii au afirmat totuşi că vor sprijini moţiunea dacă Ciufuentes nu demisionează sau nu este demisă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi