Scandal fără precedent în Marina Regală. Șeful Forțelor Navale, suspendat din cauza unei relații cu o subalternă

0
Publicat:

Amiralul Sir Ben Key, comandantul Marinei Regale Britanice, a fost suspendat din funcție în urma unei anchete privind o presupusă relație amoroasă cu o subalternă.

Amiralul Sir Ben Key, șeful Marinei Regale, suspendat din cauza unui scandal sexual FOTO: X

Amiralul Sir Ben Key, în vârstă de 59 de ani, căsătorit și tată a trei copii, a fost obligat să „se retragă din toate funcțiile” pe perioada investigației, relatează Corriere della Sera. Relația care i se impută ar fi fost cu o ofițeră din statul său major. 

Anunțul suspendării a generat un val de reacții, mai ales că Ben Key deține cel mai înalt grad în Marina Regală, fiind cunoscut sub titlul de First Sea Lord. Ancheta internă reprezintă o premieră absolută. Niciun alt First Sea Lord nu a mai fost cercetat disciplinar în istoria de cinci secole a Marinei Regale.  

Până la finalizarea anchetei, atribuțiile lui Key au fost preluate de Viceamiralul Martin Connell, al doilea în ierarhia Marinei Regale. Suspendarea vine cu doar câteva luni înainte de retragerea planificată a amiralului, care anunțase anterior că va părăsi postul în vara acestui an. 

Un nou episod într-un șir de scandaluri

Scandalul vine pe fondul unei crize mai ample în interiorul Marinei Britanice. Anul trecut, o anchetă de proporții a dezvăluit cazuri grave de misoginie, hărțuire și intimidare la bordul submarinelor, unde personalul feminin a fost adesea ținta abuzurilor venite din partea colegilor bărbați.

Este o pată suplimentară pe Forțele Armate ale Majestății Sale, într-un moment în care se discută despre revitalizarea acestora, pe fondul creșterii cheltuielilor de apărare și al tensiunilor internaționale, în special cu Rusia lui Vladimir Putin.

Cariera unui lider decorat

Sir Ben Key este un veteran cu o carieră impresionantă. A urmat cursurile prestigioasei Bromsgrove School, iar ulterior a absolvit fizica la Royal Holloway, Universitatea din Londra. A intrat în Marina Regală în 1984, ca student-cadet.

De-a lungul timpului, s-a calificat ca membru al echipajului de elicoptere și ofițer de război. A servit pe fregate și distrugătoare în diverse colțuri ale lumii și a comandat patru nave: vânătorul de mine HMS Sandown, fregatele HMS Iron Duke și HMS Lancaster, precum și portavionul HMS Illustrious.

Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu