Salvatori din România şi Olanda se deplasează deja către zona afectată de cutremurul puternic din Turcia

0
Publicat:

Comisarul european pentru ajutor umanitar şi gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, a anunţat luni într-un mesaj postat pe Twitter, că Bruxellesul a activat Mecanismul de Protecţie Civilă al UE şi că echipe de salvatori din România şi Regatul Ţărilor de Jos se deplasează deja către zona afectată.

Cutremur la granița Turciei cu Siria FOTO: EPA-EFE

Comisia Europeană coordonează trimiterea de echipe de salvare din statele membre care se alătură eforturilor autorităţilor locale în căutarea supravieţuitorilor acestui seism, adaugă sursa citată.

''Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgenţe coordonează desfăşurarea de echipe de salvare dinspre Europa'', a scris Lenarcic.

La rândul său, înaltul reprezentant pentru afaceri externe al UE, Josep Borrell, a transmis că blocul comunitar este ''pregătit să ajute'' ţările afectate după un cutremur ''devastator'' care ''a luat vieţile a sute de persoane şi a rănit mult mai mulţi'', transmite Agerpres.

''Condoleanţele mele profunde numeroaselor familii care au pierdut vieţi şi le doresc însănătoşire rapidă celor răniţi. UE este total solidară cu dumneavoastră'', a scris tot pe Twitter şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

Echipe de salvatori din România şi Olanda. Și Italia şi-a oferit ajutorul

Guvernul României a decis, luni, trimiterea în Turcia a unei echipe RO-USAR, personal specializat în intervenţii de salvare-căutare din cadrul IGSU.

"Urmare a activării Mecanismului European de Protecţie Civilă, Guvernul României a decis trimiterea unei echipe RO-USAR, personal specializat de intervenţie în astfel de situaţii din cadrul IGSU, în Turcia, ţara puternic afectată de cutremurul de noaptea trecută. Sprijinul oferit de statul român a fost acceptat de autorităţile turce, precizând, totodată, că echipele de salvatori ale IGSU, împreună cu echipa medicală SMURD Bucureşti (parte integrantă a INSARAG), alături de personalul Forţelor Aeriene Române din cadrul MAPN, sunt deja pregătite pentru desfăşurarea acestei misiuni de sprijin", se arată într-un comunicat al executivului român.

Guvernul olandez a anunţat luni trimiterea în Turcia unei echipe de salvare pentru zone urbane, care include agenţi militari şi de poliţie, personal de prim ajutor şi pompieri, potrivit EFE. Ministrul de externe olandez Wopke Hoekstra, s-a declarat ''tulburat de vestea cutremurului devastator din Turcia şi Siria''.

Şi Italia a propus luni Turciei ajutorul Protecţiei civile. Şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, ''informată de Departamentul Protecţiei Civile, urmăreşte îndeaproape situaţia, după seismul distrugător care a lovit Turcia, la graniţa cu Siria'', a informat biroul său într-un comunicat.

Şeful diplomaţiei italiene, Antonio Tajani, a anunţat pe Twitter că a discutat la telefon cu omologul său turc Mevlut Cavusoglu pentru ''a-i transmite sprijinul Italiei şi a-i pune la dispoziţie (personalul de) protecţie civilă''.

Stoltenberg: Aliaţii NATO mobilizează sprijin

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi-a exprimat luni solidaritatea şi şi-a anunţat sprijinul pentru Turcia, ţară membră a alianţei nord-atlantice, transmite dpa.

''Deplina noastră solidaritate cu aliatul nostru Turcia după acest cutremur teribil'', a scris Stoltenberg pe Twitter.

''Aliaţii NATO mobilizează sprijin'', a mai scris secretarul general al NATO, adăugând că s-a aflat în legătură cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi cu ministrul de externe Mevlut Cavusoglu.

Cutremurul cu magnitudinea 7,8, conform Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), a lovit centrul Turciei şi nord-vestul Siriei la ora locală 4:17 (1:17 GMT). Seismul a avut epicentrul în apropierea oraşului turc Gaziantep, nu departe de graniţa cu Siria.

În urma cutremurului au fost înregistraţi sute de morţi şi răniţi în cele două ţări, potrivit bilanţurilor provizorii.

Un alt seism, cu magnitudinea 6,7, a avut loc în aceeaşi regiune, aproximativ zece minute mai târziu, la ora 4:28 (1:28 GMT), la o adâncime de circa 9 kilometri, a indicat USGS.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews