Salisbury, oraşul otrăvirii lui Serghei Skripal, desemnat locul ideal în care să trăieşti în Marea Britanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salisbury FOTO Getty Images

Salisbury, oraşul în care fostul spion rus Serghei Skripal şi fiica sa au fost otrăviţi cu neurotoxina noviciok, a fost numit cel mai bun loc în care să trăieşti, din Marea Britanie, scrie CNN.

La un an după ce atacul asupra lui Serghei Skirpal şi a fiicei sale Iulia a avut loc, The Sunday Times a acordat oraşului Salisbury locul de frunte în lista sa anuală, spunând că „există optimism în aer” în localitatea din sudul Angliei. 

Potrivit agenţiei britanice Press Association (PA), editorul Sunday Times Helen Davies a spus că oraşul de 45.000 de locuitori a dat dovadă de „un real spirit colectiv în ceea ce priveşte atacul chimic“.

Serghei Skripal şi fiica sa au fost găsiţi în stare de inconştienţă pe o bancă din centrul oraşului, pe 4 martie, după ce fuseseră expuşi la ceea ce a fost descrisă drept una dintre cele mai letale arme chimice create vreodată. Autorităţile au petrecut aproape un an decontaminând locurile posibil toxice legate de otrăvire, în urma căreia cei doi au fost spitalizaţi vreme de câteva săptămâni.

Sunday Times a specificat că Salisbury „şi-a revenit“ după „şocul, teama şi confuzia declanşate de atac“.

„În perioada imediat următoare otrăvirii, magazinele oraşului s-au golit; turiştii, care reprezintă un pilon al economiei locale, n-au mai venit. Dar acum lucrurile revin la normal, restaurantele sunt pline şi există speranţă şi entuziasm în aer“, a scris ziarul.

Mai multe pentru tine:
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”