Rușii au distrus cea mai mare centrală electrică din regiunea Kiev. Atacuri rusești asupra infrastructurii energetice din sudul țării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia a distrus joi cea mai mare centrală de electricitate din regiunea Kiev într-un atac cu rachete, în timp ce președintele Volodomir Zelenski a acuzat Occidentul că „închide ochii” la nevoia țării sale de sisteme de apărări aeriene, relatează CNN.

Forțele aeriene ucrainene au declarat că au doborât 18 dintre rachetele lansate de Rusia și 39 dintre drone. Rusia a lansat în total 82 de rachete și drone, inclusiv șase rachete hipersonice Kinjal; apărarea antiaeriană ucraineană nu a reușit să doboare niciuna dintre ele.

Nu au existat victime, iar atacul nu a dus la întreruperi de curent în regiunea Kiev, capitala Ucrainei, sau în alte regiuni alimentate de TPP Tripilska.

Centrala termică Tripilska (TPP), cel mai mare furnizor de energie electrică pentru regiunile Kiev, Cerkasi și Jîtomir, a fost complet distrusă, potrivit companiei de energie Centrenergo. Compania a pierdut 100% din producția de energie electrică în cele trei centrale ale sale, care au fost fie distruse, fie ocupate de Rusia.

„O zi neagră în istoria Centrenergo”, se arată într-un comunicat. „Amploarea distrugerii este teribilă. Nu poate fi estimată financiar. Este cea mai mare provocare pentru noi din istoria companiei.”

Videoclipurile urcate pe rețelele de socializare au arătat nori uriași de fum ieșind din uzina Tripilska, în timp un incediu era în desfășurare. 

Atacul asupra Tripilska urmează unui recent atac rusesc care a distrus fabrica companiei din regiunea Harkov, Zmiivska TPP, pe 22 martie, potrivit comunicatului Centrenergo. Trupele ruse au ocupat a treia uzină a companiei, Vuhlehirska TPP, în regiunea Donețk în iulie 2022. Capacitatea totală estimată a celor trei centrale electrice este de 7690 MW, potrivit site-ului companiei.

DTEK, cea mai mare companie energetică din Ucraina, a mai spus că Rusia a lansat joi atacuri cu rachete și drone împotriva a două centrale electrice pe care le deține, provocând „daune grave”.

Compania, care generează 20% din energia Ucrainei, a anunțat că, în ultimele trei săptămâni a suferit cele mai grave atacuri de când Rusia a lansat invazia la scară largă, în 2022, precizând că aproximativ 80% din instalațiile de generare a energiei pe care le gestionează au fost distruse de bombardamentele rusești.

„Toți vecinii noștri europeni și alți parteneri văd nevoia critică a Ucrainei de sisteme de apărare aeriană”, a spus Zelenski joi, avertizând că dacă Rusiei i se permite să continue să lovească infrastructura sa energetică, asta ar însemna „o licență globală pentru teroare”.

„Avem nevoie de sisteme de apărare aeriană și alte asistențe de apărare, nu doar să închidem ochii și să avem discuții lungi”, a spus el.

Ucraina a făcut față anterior unor pierderi semnificative de energie electrică. Cea mai mare pierdere suferită a fost imediat după lansarea invaziei, când forțele ruse au preluat controlul asupra centralei nucleare Zaporojie – cea mai mare din Europa – care reprezenta aproximativ 20% din producția de energie a acestei țări. De atunci, personalul ucrainean a pus reactoarele centralei într-o stare de „închidere la rece” pentru a preveni un incident radioactiv major.

Atacuri asupra infrastructurii energetice din sudul Ucrainei

Atacuri cu drone întreprinse de Rusia în noaptea de joi spre vineri asupra sudului Ucrainei au provocat un incendiu la o facilitate energetică în regiunea Dnepropetrovsk şi au avariat o infrastructură critică în regiunea Herson, au anunţat vineri autorităţile ucrainene locale, informează Reuters, preluat de Agerpres,

Forţele ucrainene au doborât 16 din cele 17 drone lansate. Rusia a folosit de asemenea în acest atac rachete aeriene ghidate Kh-59, a precizat armata ucraineană pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Fragmente de drone au provocat un incendiu la facilitatea energetică, al cărei nume nu a fost menţionat. Serviciile de pompieri au stins incendiul, potrivit unui comunicat al guvernatorului regiunii Dnepropetrovsk, Serhii Lisak, dat publicităţii vineri dimineaţa.

Nu au fost raportate victime omeneşti de către armata ucraineană sau oficialităţile locale.

Atacul din timpul nopţii a avariat de asemenea o infrastructură critică şi şapte locuinţe private în regiunea Herson, fără a face victime, potrivit guvernatorului acestei regiuni, Oleksandr Prokudin. Nu se cunosc alte detalii despre infrastructură sau despre pagubele provocate de atac.

De la sfârşitul lui martie, Rusia a lansat numeroase atacuri de anvergură asupra infrastructurii energetice ucrainene, provocând distrugeri însemnate sistemului energetic ucrainean şi cauzând pene de curent în unele regiuni ale Ucrainei.

Joi, rachete şi drone ruse au distrus o importantă centrală electrică lângă Kiev şi au lovit facilităţi energetice în mai multe regiuni, deteriorând şi mai mult starea unui sistem energetic deja puternic lovit.

Primarul Kievului face apel la trimiterea de mijloace de apărare aeriană

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a solicitat de urgenţă noi ajutoare militare de la aliaţii Ucrainei pentru a respinge atacurile intensificate ale Rusiei asupra ţării sale, relatează dpa, preluată de Agerpres.

„Acesta este un război al resurselor şi de aceea avem nevoie de sprijin din partea partenerilor noştri", a declarat Kliciko joi seară, într-o emisiune a ZDF. Ucraina are nevoie urgentă de mai multe sisteme de apărare aeriană, a spus el.

„Nu avem suficiente. Au loc atacuri în fiecare zi şi ruşii distrug infrastructura. Acesta nu este război, este terorism", a adăugat el.

Preşedintele rus Vladimir Putin a început să pârjolească Ucraina în aşa fel încât oamenii să nu mai poată trăi aici, pentru că viaţa este imposibilă fără electricitate şi apă, a insistat Kliciko.

Numai la Kiev, unde sunt desfăşurate mai multe sisteme de apărare aeriană decât oriunde în ţară, peste 800 de clădiri au fost distruse şi peste 200 de civili au fost ucişi, a spus el.

 În ultimele zile, atacurile cu rachete ale Rusiei au distrus mai multe staţii electrice şi au avariat multe linii de tensiune şi alte facilităţi. Regiunea estică Harkov din apropierea graniţei cu Rusia se află în prezent sub bombardamente puternice.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”