Rusia susține că a doborât 33 de drone aeriene și 10 drone marine lansate de ucraineni spre Crimeea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul rus al Apărării a afirmat joi că a doborât în timpul nopţii de miercuri spre joi 33 de drone aeriene ucrainene deasupra Crimeei, precum şi zece drone marine ce se îndreptau spre peninsula anexată de Moscova în 2014, informează AFP.

Rusia susține că a doborât 43 de drone ucrainene FOTO Shutterstock

„Sistemele de apărare aeriană în serviciu au distrus şi interceptat 33 de drone aeriene deasupra teritoriului republicii Crimeea”, a raportat ministerul rus într-un comunicat postat pe reţeaua socială Telegram, adăugând că armele „în serviciu în Marea Neagră au distrus zece drone marine ce se îndreptau spre Peninsula Crimeea”.

Puţin mai devreme joi, guvernatorul regiunii instalat în funcţie de Moscova, Mihail Razvojaev, a anunţat pe Telegram că zgomotele puternice auzite la Sevastopol cu o zi înainte aveau legătură cu o ripostă a armatei ruse „în faţa unei tentative de atac a unei drone de suprafaţă”.

La sfârşitul lui iunie, Moscova acuzase Ucraina că a întreprins un atac sângeros în Crimeea cu ajutorul unor rachete americane, ucigând cel puţin patru persoane, dintre care doi copii, şi rănind alte peste 150 de persoane, potrivit autorităţilor locale instalate de Rusia.

Două drone au mai fost neutralizate în timpul nopţii în regiunea Briansk, în vestul Rusiei, potrivit Ministerului Apărării rus.

„Nu există nicio victimă sau pagube materiale”, a raportat joi dimineaţa guvernatorul local Aleksandr Bogomaz, pe Telegram.

Ucraina şi-a intensificat anul acesta atacurile pe teritoriul rus, vizând atât situri energetice care, potrivit ei, alimentează armata rusă, cât şi oraşele şi satele situate în apropierea imediată a frontierei şi în Crimeea.

Acest anunț vine după ce un oficial ucrainean a declarat că Rusia și-a retras ultima navă de război a Flotei Mării Negre din Crimeea. 

Dmitri Pletenchuk, un purtător de cuvânt al Forțelor Navale ale Forțelor Armate ale Ucrainei, a făcut declarația într-o postare pe Facebook luni.

„Ultima navă de patrulare a Flotei ruse din Marea Neagră părăsește Crimeea noastră chiar acum. Amintiți-vă de această zi”, a spus el, conform unei traduceri a postului de știri ucrainean Militarnyi, afiliat statului.

Cele două părţi folosesc drone în mod intensiv de la începutul conflictului, în februarie 2022. 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă