Roma s-a transformat într-o fortăreaţă în aşteptarea preşedintelui Joe Biden care va participa la summit-ul G-20 şi la cel al climei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintel Joe Biden la al doilea turneu în Europa

apitala Italiei va fi o adevărată fortăreaţă începând de vineri dimineaţă, cu desfăşurarea a mii de poliţişti, câini de urmă şi genişti în cartierul Eur ( "Expoziţia Universală din Roma"), construit la dispoziţiile fostului dictator Benito Mussolini şi care va fi locul de desfăşurare a summitului G20.

În întreaga zonă vor fi impuse interdicţii de circulaţie, la fel şi în centru, iar Prefectura Romei a dispus închiderea tuturor colegiilor din Capitală începând de vineri dimineaţă şi până duminică.

Într-un oraş în care în urmă cu doar câteva săptămâni manifestanţi antivaccin şi neofascişti au luat cu asalt sediul principalului sindicat italian şi au încercat să pătrundă în sediul guvernului, securitatea este tratată cu maximă atenţie, cu desfăşurarea de drone de supraveghere a spaţiului aerian şi a 500 de militari mai mult decât fusese prevăzut iniţial. 

Summit-ul G 20, şi care va fi marcată şi de absenţe importante, precum cea a preşedinţilor rus, Vladimir Putin, şi chinez, Xi Jinping, şi va fi unul din ultimele evenimente internaţionale unde va putea fi omagiat cancelarul Germaniei, Angela Merkel, după 16 ani la putere, Biden are mai multe bilaterale cu lideri europeni.

Pandemia şi distribuirea vaccinurilor în ţările mai puţin dezvoltate, o relansare economică sustenabilă pe fondul gravelor efecte produse de pandemia de coronavirus şi, mai presus de orice, lupta împotriva schimbărilor climatice şi găsirea unui compromis pentru reducerea emisiilor se profilează drept teme centrale ale unui summit în legătură cu care, cu doar două zile înainte de începerea lui, domneşte o oarecare secretomanie.

Întrevederea menită să aducă pacea între Biden şi Macron - care şi-a rechemat pentru consultări ambasadorul de la Washington în urma crizei care a izbucnit în septembrie ca urmare a unui acord între SUA şi Australia care includea între altele vânzarea către Canberra de submarine nucleare americane şi care a atras după sine anularea unui megacontract între Australia şi Franţa - va fi unul dintre momentele-cheie ale sfârşitului de săptămână.

Startul va fi dat vineri dimineaţă, prin reuniunea dintre Biden şi premierul italian Mario Draghi, care a pus la bătaie întregul său prestigiu ca fost director al Băncii Centrale Europene pentru a face ca preşedinţia primului G20 postpandemic să fie un succes, lucru care va putea fi verificat după summit.

Biden va avea o întâlnire bilaterală şi cu cancelarul german Angela Merkel care, în ceea ce o priveşte, şi-a invitat cel mai probabilul succesor, pe Olaf Scholz, ministrul de finanţe în exerciţiu, să se alăture discuţiilor, care vor include o reuniune despre negocierile pe tema programului nuclear al Iranului, a relatat Reuters. Faptul că Merkel şi Scholz vor lua parte împreună la summitul G20 este un semn al continuităţii în ceea ce priveşte abordarea Germaniei faţă de G20, a declarat o oficialitate guvernamentală.

Summit-ul climei şi planul istoric de cheltuieli sociale şi de mediu 

Preşedintele american Joe Biden urmează să anunţe joi noi contururi ale planului său ”istoric” de cheltuieli sociale şi de mediu şi este ”încrezător” în faptul că toate facţiunile Partidului Democrat îl vor susţine, că va pune astfel capăt unor tensiuni ce durează de mai multe săptămâni şi că acest vast program de investiţii va depăşi etapa din Congresul american, potrivit unor oficiali de la Casa Albă, relatează AFP.

 După ce suma acestui plan a fost redusă la jumătate - 1.750 de miliarde de dolari -, ”preşedintele crede că (noul) cadru îi va permite să obţină susţinerea celor 50 de senatori democraţi şi că va obţine aprobarea Camerei Reprezentanţilor”, a anunţat un oficial sub protecţia anonimatului.

Alt oficial apreciază că cele două proiecte de lege pe care le vrea Biden - primul cu privire la infrastructură, iar al doilea cu privire la măsuri sociale şi de mediu - reprezintă ”investiţii istorice”, în pofida faptului că suma acestora a fost redusă în mod considerabil faţă de ambiţiile iniţiale.

Mai multe pentru tine:
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate a dat detalii despre noul membru al familiei sale și a arătat că știe să coasă la mașină! Prințesa e talentată la croitorie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii