Rezultate parţiale la alegerile locale din Marea Britanie: UKIP depăşeşte estimările

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Britanicii au votat joi atât pentru alegerile europarlamentare, cât şi pentru scrutinul local. Conform celor mai noi rezultate, partidul extremist UKIP a obţinut un scor bun pe plan local, câştigând aproximativ 100 de locuri în Anglia.

Potrivit rezultatelor parţiale, UKIP a depăşit Partidul Laburist, care a câştigat până în acest moment 94 de locuri în consiliile locale.

Liderul partidului antieuropean, Nigel Farage, a declarat că partidul său demonstrează astfel că „este un jucător important“ în alegerile generale programate pentru 2015, având şansa să intre pentru prima oară în istorie în Camera Comunelor de la Londra.

Presa britanică informează că partidul lui Farage a câştigat locuri în detrimentul Conservatorilor şi Liberal-Democraţilor, care au pierdut până la ora actuală 101, respective 84 de locuri în consiliile locale.

Rata de participare a fost, ca de obicei, scăzută, situându-se în jurul pragului de 36 la sută, potrivit estimărilor preliminare.

Ascensiunea UKIP era anticipată de ultimele sondaje, care au înregistrat o popularitate în creştere a Partidului Independenţei din Regatul Unit (UKIP). În cazul alegerilor europarlamentare, UKIP era favoritul alegătorilor britanici, formaţiunea fiind creditată cu 31% din intenţiile de vot.

Noi estimări FOTO BBC

UKIP face presiuni asupra guvernului de la Londra pentru a retrage Marea Britanie din Uniunea Europeană, iar un rezultat pozitiv pentru formaţiunea lui Farage la ambele alegeri organizate în Regat vor intensifica cererile ultranaţionaliştilor.

Rezultatele alegerilor europarlamentare din Marea Britanie vor fi făcute publice duminică seara, după închiderea urnelor pe întregul continent European. Britanicii vor trimite la Bruxelles 73 de eurodeputaţi, o parte importantă din cei 751 de legislatori europeni.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate