Reîntoarcerea Europei în Evul Mediu: „noua“ politică a Poloniei, Ungariei  sau Cehiei reprezintă o interpretare limitată a „interesului naţional“

Victoria populistului Kaczynski în alegerile poloneze marchează sfârşitul unei ere în istoria „Noii Europe“, după cum denumea statele Europei centrale fostul secretar al Apărării din SUA, Donald Rumsfeld. După căderea comunismului, elitele politice din Ungaria, Cehia, Slovacia şi Polonia se uniseră în dorinţa de integrare europeană şi pentru întărirea legăturilor transatlantice. Acum, totul serveşte „interesul naţional“.

Scopul comun al fostelor patru state comuniste – Polonia, Ungaria, Ceha şi Slovacia – pare că s-a încheiat. Unele dintre cele mai importante personalităţi pro-occidentale din aceste ţări au murit, inclusiv Václav Havel şi, mai recent, Árpád Göncz. Alţii, inclusiv fostul premier reformist slovac Mikuláš Dzurinda sau fostul ministru de Externe al Poloniei, Radoslaw Sikorski, au părăsit politica. Cei rămaşi, cum ar fi fostul candidat la prezidenţialele din Cehia Karel Schwarzenberg, sunt pe cale de a ieşi din politică, notează EUObserver.

Aşadar, cine îi înlocuieşte? În Ungaria, puterea este ţinută strâns în mâinile lui Viktor Orbán, un paria al politicii europene. Iar, în alegerile din 2018, contracandidaţii lui Orbánvor veni din extrema dreaptă, mai precis din partidul neonazist Jobbik.

Premierul Slovaciei Robert Fico, la bază un social-democrat, a învăţat multe trucuri de la Orbán. La fel ca omologul său ungur, Fico nu ratează nicio şansă de a apela la conservatorismul cultural radical, la xenofobie sau la sentimente anti-americane pentru a-şi mări popularitatea acasă, chiar dacă astfel în înstrăinează ţara de partenerii vestici.

În Cehia, partidele politice formate de-a lungul unor diviziuni ideologice tradiţionale sunt înlocuite de grupări populiste amorfe, create uneori de oligarhii locali, cum ar fi mogulul din agricultură care a ajuns ministru de Finanţe Andrej Babiš, cu singurul scop de a-şi aduce finanţatorii la putere.

Iar în Polonia, alegerile din acest weekend au rezultat în câştigarea partidului Lege şi Justiţie (PiS), cu Beata Szdydlo preluând, cel mai probabil, postul de premier, din mâinile Platformei Civice.

Prejudecăţi înrădăcinate

Însă nimeni nu sumarizează noua versiune a politicii Europei centrale mai bine ca liderul PiS, Jaroslaw Kaczynski. În urmă cu două săptămâni, într-unul din discursurile controversate pe tema crizei refugiaţilor, Kaczynski a avertizat că imigranţii aduc boli tropicale în Europa, dând exemplu holera, dizenteria şi infecţiile protozoare. 

Ar fi uşor să nu luăm în seamă aceste afirmaţii, privindu-le ca pe bălmăjelile unui om bătrân, dacă nu ar reflecta prejudecăţile adânc înrădăcinate în Europa centrală, continuă EUObserver. Platforma grupărilor politice populiste din regiune, inclusiv cea a PiS, poate fi descrisă cel mai bine ca o revoltă împotriva lumii moderne, care devine din ce în ce mai globalizată, integrată şi mobilă.

Respingerea imigranţilor rezonează cu societăţile extrem de omogene, insulare. În peisajul economic, o lipsă totală a responsabilităţii este un semn distinctiv al noii politici a Europei centrale. Nu mai e nevoie să precizăm că populismul merge mână în mână cu corupţia la nivel înalt, mutând resurse din bugetele publice şi din fondurile europene în buzunarele oligarhilor loiali partidului, scrie EUObserver.

Corupţia nu este nouă în Europa

Corupţia şi populismul nu sunt noi în Europa Centrală. Ce le transformă într-o problemă atât de acută este situaţia internaţională şi faptul că ţările Europei centrale ar trebui să fie mai responsabile privind obligaţiile pe care şi le-au luat în cadrul structurilor geopolitice la care au aderat în urmă cu peste un deceniu.

Uniunea Europeană, în special, se află sub o presiune fără precedent. Pentru a menţine funcţionalitatea zonei euro, liderii europeni trebuie să-şi încheie integrarea fiscală şi politică. Dacă mişcarea liberă în Europa va supravieţui actualei crize a refugiaţilor, UE va trebui să se pună de acord cu o politică comună a imigraţiei, a azilului şi a protecţiei graniţelor.

Iar Occidentul, inclusiv UE, va trebui să gândească cu grijă cum să gestioneze ameninţarea rusă, care se extinde de la Marea Baltică până în estul Mediteranei.

Una dintre caracteristicile acestei „noi“ politici întruchipată de Orbán, Kaczynski şi Fico este un ideal crud şi limitat a ceea ce percep ei ca fiind „interesul naţional“. Ei nu văd nici euro, nici criza refugiaţilor, nici războiul Rusiei împotriva Ucrainei ca fiind problemele lor, sau măcar ca fiind probleme europene. UE este acolo pentru a le oferi ajutor financiar pentru infrastructură şi pentru a garanta accesul pe pieţele europene. NATO este acolo pentru a proteja. Însă Doamne fereşte ca cineva să ceară ceva la schimb!, scrie EUObserver.

Speranţa moare ultima

Însă există speranţă. Regiunea are instituţii publice puternice, jurnalişti mai eficienţi şi mai mulţi intelectuali pro-occidentali decât a avut înainte. Numeroase organizaţii şi persoane fizice strigă în gura mare corupţia din regiune, risipa guvernelor şi politicile proaste. Şi încă rămân câţiva lideri politici, cum ar fi preşedintele slovac Andrej Kiska, care se folosesc de poziţiile lor pentru a face ceea ce este corect.

Din nefericire, după cum sugerează victoria PiS din Polonia, probabil lucrurile se vor înrăutăţi, înainte de a deveni mai bune, conchide EUObserver.