Regina Elisabeta a II-a îşi sărbătoreşte ziua de naştere printr-o paradă militară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regina este sărbătorită, oficial, într-o zi de vară, sâmbăta, pentru ca vremea să fie prielnică unei parade militare FOTO AP

Regina Elisabeta a II-a îşi sărbătoreşte ziua de naştere oficială sâmbătă, printr-o paradă militară spectaculoasă, dar şi prin acordarea de premii membrilor publicului care au adus servicii naţiunii.

Ziua de naştere a Reginei Marii Britanii este, de fapt, pe 21 aprilie, atunci când Elisabeta a II-a  şi-a aniversat cea de-a 89 zi de naştere. Însă, potrivit tradiţie britanice, ziua ei de naştere se sărbătoreşte şi într-o zi de vară, sâmbăta, atunci când vremea e mai potrivită pentru o paradă militară, notează CNN.

La ceremonie, Regina a fost însoţită de soţul ei, Prinţul Philip, dar şi de alţi membri ai familiei regale. Parada s-a ţinut în centrul Londrei şi a fost condusă, anul acesta, de Gărzile Galeze.

Catherine, Ducesa de Cambridge, a participat şi ea la eveniment, alături de Ducesa de Cornwall, Camilla Parker Bowles, soţia prinţului Charles. Prinţesa Kate este la prima ei apariţie publică după naşterea prinţesei Charlotte, pe 2 mai.

Regina, în cadrul ceremoniei oficiale pentru ziua sa de naştere, oferă premii şi membrilor publicului pentru serviciile aduse naţiunii. Printre cei recunoscuţi anul acesta pentru contribuţia lor se află directorul artistic al teatrului Old Vic, actorul şi activistul Lenny Henry şi muzicianul nord-irlandez Van Morrison.

Un alt premiat este jurnalista Caroline Criado-Perez, care în 2013 a militat pentru ca femeile să fie reprezentate pe bancnotele britanice.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată