Regina Danemarcei şi actorul Tom Jones, vaccinaţi împotriva COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regina Margrethe II a Danemarcei, în vârstă de 80 de ani, a fost vaccinată, vineri, împotriva coronavirusului. Şi cântăreţul galez Tom Jones, în vârstă de 80 de ani, a anunţat că a fost vaccinat împotriva Covid-19 în Marea Britanie.

“Majestatea Sa Regina a fost vaccinată astăzi împotriva Covid-19. Regina va primi a doua doză de vaccin în aproximativ trei săptămâni”, se arată pe site-ul oficial al casei regale daneze.

Suverana a împlinit 80 de ani în 2020, astfel că se încadrează în categoriile vizate în primele etape ale campaniei de vaccinare din Danemarca. Autorităţile de la Copenhaga au prevăzut pentru o primă etapă vaccinarea celor care trăiesc în azilurile de bătrâni, iar apoi a danezilor cu vârsta de peste 65 de ani şi a celor care muncesc în domeniile expuse cel mai mult.

De la startul campaniei, la 27 decembrie, au fost vaccinaţi aproape 30.000 de danezi.

Şi cântăreţul galez Tom Jones, în vârstă de 80 de ani, a anunţat că a fost vaccinat împotriva Covid-19 în Marea Britanie.

După ce a cântat în emisiunea „Jools' Annual Hootenanny” de Anul Nou, el a spus: „Mi-am făcut vaccinul deja. Acesta e un avantaj la vârsta de 80 de ani, eşti primul la rând pentru un vaccin. A fost bine, a fost ca şi când aş fi primit un vaccin antigripal”.

Întrebat, în glumă, dacă a fost un vaccin legitim, Jones a replicat: „Nu a fost unul de pe piaţa neagră. A fost cel real”.

Campania de imunizare a început în Marea Britanie pe 8 decembrie 2020. Regatul Unit a aprobat două vaccinuri: Pfizer/ BioNTech (pe 2 decembrie) şi Oxford - AstraZeneca (pe 30 decembrie).

Mai multe pentru tine:
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie