Regele Charles „profund întristat” de „distrugerile teribile” provocate de uraganul Beryl VIDEO

0
0
Publicat:

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, care este și şef de stat al mai multor ţări din Caraibe, a declarat joi că este „profund întristat” de efectele uraganul Beryl în zonă, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Eu şi familia mea am fost profund întristaţi să aflăm despre distrugerile teribile cauzate de uraganul Beryl în Caraibe. Mai întâi de toate, transmitem sincerele noastre condoleanţe prietenilor şi familiilor celor care şi-au pierdut viaţa în mod crud", a scris suveranul britanic, şef de stat, care este și șef de stat al insulelor Jamaica, Grenada şi Saint Vincent şi Grenadines.

Uraganul Beryl a ucis șapte oameni 

Uraganul Beryl a măturat Jamaica miercuri, iar ploile şi vânturile violente sunt aşteptate joi seară în Mexic, după ce au ucis cel puţin şapte persoane şi au provocat distrugeri considerabile în sud-estul Caraibelor şi în Venezuela, notează AFP.

Deosebit de puternic pentru acest început de sezon, Beryl este în prezent un uragan de categoria 4 pe o scară de 5, fiind însoţit de vânturi de până la 215 km/h, potrivit Centrului Naţional pentru Uragane (NHC) din Statele Unite.

Regele Charles și Regina Camilla. FOTO Getty Imagees

Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică din Statele Unite (NOAA) a prognozat, încă de la sfârşitul lunii mai, un sezon extraordinar al uraganelor în 2024 şi posibilitatea de formare a unui număr de până la şapte uragane de categoria 3 sau chiar mai mare.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare