Video Regele Charles, discurs de Crăciun: Nu voi putea niciodată să vă mulţumesc suficient pentru dragostea manifestată faţă de toată familia noastră VIDEO

0
Publicat:

În plină criză provocată de creşterea costului vieţii zilnice în Regatul Unit, regele Charles al III-lea a lăudat solidaritatea britanicilor în mesajul lui de Crăciun, difuzat duminică, primul discurs de acest tip susţinut de actualul suveran britanic după ce a urcat pe tronul ţării sale, informează AFP, preluată de Agerpres.

Purtând un costum bleu, suveranul britanic, în vârstă de 74 de ani, a transmis acest mesaj din capela Sf. George de la Castelul Windsor, unde au fost înmormântaţi părinţii lui, regina Elisabeta a II-a, care a domnit peste şapte decenii şi a murit pe 8 septembrie la vârsta de 96 de ani, şi prinţul Philip, decedat în 2021 la vârsta de 99 de ani.

"Nu voi putea niciodată să vă mulţumesc suficient pentru dragostea şi simpatia pe care aţi manifestat-o faţă de toată familia noastră", a declarat suveranul britanic, subliniind că acest Crăciun este deosebit de emoţionant "pentru toţi cei care au pierdut pe cineva drag".

El i-a salutat pe militarii şi angajaţii serviciilor de urgenţe, "care lucrează neobosiţi" pentru siguranţa ţării, precum şi pe angajaţii din domeniul sănătăţii, în contextul în care infirmierele britanice au organizat recent o grevă inedită.

"Vreau să aduc în mod special un omagiu tuturor acestor oameni minunat de amabili, care, cu atât de mult generozitate, oferă alimente, bani şi momente din timpul lor atât de preţios în momente marcate de mari îngrijorări şi de încercări", a adăugat regele Charles al III-lea.

Monarhul britanic i-a evocat şi pe cei care sunt afectaţi de război, de foamete sau de catastrofe naturale, precum şi pe cei care "aici, la noi în ţară, caută soluţii pentru a-şi plăti facturile sau pentru a-şi hrăni şi încălzi familiile", într-o perioadă în care inflaţia a ajuns la aproape 11%. "O astfel de solidaritate sinceră este cea mai inspirată expresie a capacităţii de a-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi", a subliniat el.

"Indiferent de religia voastră, sau dacă nu aveţi niciuna, în această lumină sursă de viaţă şi în adevărata umilinţă care constă în ajutorarea celor din jur eu cred că putem să găsim speranţa pentru viitor", a adăugat regele Charles, care le-a transmis britanicilor "un Crăciun plin de pace, bucurie şi cu lumină veşnică".

Mesajul de Crăciun face parte din marile evenimente anuale la care participă suveranii britanici, alături de discursul tradiţional rostit la deschiderea Parlamentului şi de cel pronunţat la aniversarea oficială a şefului statului.

Această tradiţie a început în 1932, când regele George al V-lea a susţinut un discurs la radio.

Duminică dimineaţă, familia regală a Marii Britanii a asistat la slujba de Crăciun oficiată pe Domeniul Sandringham, reluând astfel o tradiţie ce a fost întreruptă după 2019 de pandemia de coronavirus.

Regele Charles al III-lea urmează să fie încoronat oficial pe 6 mai 2023 la Abaţia Westminster din Londra, în cadrul unei ceremonii ce va fi orientată "spre viitor", dar va rămâne ancorată "în lunga tradiţie şi pompă a monarhiei", a precizat biroul de presă de la Palatul Buckingham.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV