Reding, vicepreşedinte al Comisiei Europene: Nu aş fi surprinsă de o amânare a aderării României la Schengen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viviane Reding, vicepreşedintele Comisiei Europene, stă cu ochii pe ţara noastră

Vicepreşedintele CE, Viviane Reding, a declarat într-un interviu acordat Le Monde că nu ar fi surprinsă dacă integrarea României în Schengen se va amânată.

"Menţinem o supraveghere atentă (a situaţiei din România) după lupta politică teribilă din iulie şi august. Am putut cere oprirea unui fel de puci parlamentar. Am putut evita răul cel mai mare graţie acţiunilor determinate a numeroşi actori, între care Comisia Europeană, Parlamentul European, state europene, dar şi FMI. Derivele cele mai grave au putut fi limitate datorită Mecanismului de control şi verificare pe care l-am creat. Sperăm că toţi actorii politici de la Bucureşti vor putea depăşi disensiunile pentru a pregăti campania electorală din octombrie. Tinerele democraţii din Est trebuie să realizeze în scurt timp ceea ce vechile democraţii au îndeplinit în câteva decenii", declară Viviane Reding.

Reporter Le Monde: "Credeţi că aderarea României la Schengen este de actualitate?"

"Este o decizie care va aparţine statelor membre UE, în unanimitate, dacă îşi vor deschide frontierele, pe baza unei analize politice. Întrebarea esenţială este de a şti dacă statul de drept român ne poate oferi încredere. Spaţiul Schengen nu se referă doar la funcţionarea tehnică a frontierelor, aşa cum evaluează Comisia Europeană. Implică şi o bună funcţionare a justiţiei şi garanţii în acest sens. Din punctul meu de vedere, nu aş fi surprinsă dacă statele vor decide să nu integreze imediat România" în Schengen, a explicat Reding, vicepreşedinte al CE şi comisar UE al Justiţiei.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie