Recordul stabilit de un pilot ucrainean de F-16. Performanța nu a mai fost reușită de nimeni în istorie

0
Publicat:

În timpul unui atac masiv al armatei ruse în decembrie 2024, un pilot ucrainean de F-16 a reușit o performanță, care nu a mai fost reușită de nimeni în lume, anunță cu mândrie aviația Kievului.

Recordul stabilit de un pilot ucrainean de F-16 Foto: Forțelor Aeriene ucrainene/Facebook

Pilotul ucrainean a distrus șase rachete de croazieră inamice pentru prima dată în istoria utilizării unui avion de luptă F-16 Fighting Falcon, într-o singură misiune de luptă, relatează Novoe Vremya.

Evenimentul a avut loc pe 13 decembrie 2024, în timpul unui atac masiv al Rusiei asupra Ucrainei. Yurii Ignat, șeful comunicațiilor Forțelor Aeriene ucrainene, a povestit, pe Facebook, acest episod remarcabil.

Rusia a lansat 94 de rachete de croazieră de pe platforme aeriene, maritime și terestre. Pilotul ucrainean de F-16 a reușit să doboare șase dintre acestea. Pilotul a relatat că rachetele inamice erau echipate cu sisteme individuale de război electronic. Cu toate acestea, sistemul de ochire al F-16 s-a dovedit extrem de eficient.

M-am apropiat la o distanță convenabilă pentru acțiune, am captat din nou țintele, am lansat rachetele pe rând și am nimerit – ambele ținte au fost distruse!”, a spus pilotul, potrivit sursei citate. F-16-ul era echipat cu patru rachete, cu rază medie și scurtă de acțiune. Pilotul a folosit mai întâi rachetele cu rază mai mare, apoi s-a apropiat la o distanță de aproximativ 3,2 km pentru a utiliza rachetele cu rază scurtă de acțiune.

După ce a doborât primele patru rachete, pilotul a primit ordin să se retragă într-o zonă de așteptare pentru a permite unui Su-27 să intervină. În acel moment, el a observat o altă rachetă inamică pe traiectoria sa. Singura armă rămasă la dispoziție era tunul de bord.

Am făcut totul așa cum m-au învățat instructorii în SUA, cum am exersat pe simulator. Câteva rafale din tun și o explozie… apoi încă una! O nouă detonare… am crezut eu”, a povestit ofițerul. Însă, conform înregistrărilor, au fost de fapt două rachete doborâte simultan. „Zburau în «etajere», una lângă alta”, a mai explicat pilotul.

Această performanță reprezintă o premieră în istoria utilizării avioanelor F-16. Un astfel de avion de vânătoare nu mai reușise până acum să distrugă șase rachete de croazieră într-o singură misiune de luptă. 

Introducerea avioanelor F-16 în forțele aeriene ucrainene a marcat un moment important. Pe 4 august 2024, președintele Volodimir Zelenski a confirmat oficial primirea acestor avioane. Câteva F-16, alături de MiG-29 și Su-27, au participat la o ceremonie de salut a Forțelor Aeriene, survolând cerul ucrainean. Aceste avioane moderne au îmbunătățit semnificativ capacitățile de apărare antiaeriană ale Ucrainei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție