Reacția lui Zelenski după atacul rusesc cu rachetă intercontinentală: „Putin folosește Ucraina ca teren de testare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aparenta desfășurare de către Rusia a unei rachete balistice intercontinentale (ICBM) împotriva Dniprului, joi, arată că președintele rus Vladimir Putin „folosește Ucraina ca teren de testare”, a declarat președintele Volodimir Zelenski.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski? FOTO. Biroul prezidential

"Astăzi (pe 21 noiembrie), a fost o nouă rachetă rusă. Viteza și altitudinea ei sugerează capacități balistice intercontinentale. Investigațiile sunt în desfășurare", a spus Zelenski într-un comunicat pe social media .

Forțele ruse au lansat ICBM convențional, împreună cu șapte rachete de croazieră și o rachetă balistică Kinjal, împotriva orașului Dnipro în dimineața zilei de 21 noiembrie, a informat mai devreme Forțele Aeriene ucrainene .

Cel puțin două persoane au fost rănite, iar mai multe clădiri, inclusiv un centru de reabilitare pentru persoane cu dizabilități, au fost avariate. Forțele aeriene au raportat că au doborât șase dintre rachetele de croazieră.

Ar fi pentru prima oară când Rusia folosește o rachtetă intercontinentală (ICBM) în războiul împotriva Ucrainei, venind la scurt timp după ce SUA au permis Ucrainei să efectueze lovituri în Rusia cu rachete occidentale cu rază lungă de acțiune și Rusia și-a actualizat politica de descurajare nucleară .

Rămâne neclar ce tip de ICBM a fost lansat. Racheta a fost lansată din regiunea Astrahan din sudul Rusiei, la peste 700 de kilometri est de Dnipro.

"Este clar că Putin folosește Ucraina ca un teren de testare. De asemenea, este clar că este îngrozit de viața normală de lângă el. O viață în care oamenii trăiesc cu demnitate", a spus Zelenski cu ocazia Zilei Demnității și Libertății, comemorand Revoluția Portocalie din 2004 și Revoluția EuroMaidan din 2013-2014.

Șeful statului ucrainean a reamintit că Moscova caută să obțină noi rachete din întreaga lume, mai ales din Coreea de Nord și Iran .

"Putin va face orice pentru a-l împiedica pe vecinul său să-i scape din stăpânire. Și le mulțumesc fiecărui ucrainean - bărbați și femei deopotrivă - care apără Ucraina de acest rău cu rezistență, curaj și putere", a spus Zelenski.

Un oficial occidental pune la îndoială că Rusia ar fi lansat o rachetă balistică intercontinentală împotriva Ucrainei

Armata ucraineană a susţinut joi că o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) rusească a lovit Dnipro, dar afirmaţia este negată de un oficial occidental care a declarat pentru ABC News că atacul nu pare să fi fost efectuat cu o astfel de armă.

A fost în schimb o rachetă balistică, care a fost îndreptată spre Dnipro, în sud-estul Ucrainei, a declarat oficialul occidental.

Un oficial ucrainean a declarat pentru ABC News că militarii ucraineni sunt „95% siguri” că atacul a fost cu o rachetă balistică intercontinentală, dar a adăugat că încă examinează piesele rachetei la sol şi nu au ajuns încă la o concluzie finală.

Afirmaţia Kievului nu a fost confirmată imediat de Moscova, iar purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să comenteze, spunând că întrebările pe această temă ar trebui adresate în schimb Ministerului rus al Apărării.

Forţele aeriene ucrainene au anunţat joi dimineaţă că au urmărit lansarea rachetei ICBM, împreună cu alte şase rachete, toate acestea vizând regiunea Dnipro.

ICBM pare să fi fost lansată din regiunea Astrahan, în sud-vestul Rusiei, au declarat oficiali militari ucraineni.

Toate rachetele au fost lansate în aproximativ două ore, începând în jurul orei 5 a.m., a declarat Ucraina.

Toate aceste rachete au vizat întreprinderi şi infrastructuri critice, însă numai racheta pe care Ucraina a identificat-o ca fiind o ICBM a lovit oraşul Dnipro, potrivit Kievului. Celelalte şase rachete au fost doborâte. Nu au fost raportate victime sau pagube semnificative, au declarat oficialii.

Lansarea unei rachete ICBM, dacă va fi confirmată, are loc pe fondul îngrijorărilor că războiul dintre Rusia şi Ucraina ar putea escalada.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele