Război în Ucraina. Negocierile ruso-ucrainene au luat o „pauză tehnică“ până marţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Negocieri ruso-ucrainiene în format video

Noua sesiune de negocieri între Ucraina şi Rusia începută luni a luat o pauză şi va continua marţi, a anunţat pe Twitter unul dintre negociatorii ucraineni, relatează Reuters.

''O pauză tehnică a fost luată în negocieri până mâine. Aceasta pentru activitate suplimentară în subgrupurile de lucru şi clarificarea unor definiţii individuale. Negocierile continuă'', a transmis negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak.

Înaintea acestui anunţ, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îşi manifestase într-un mesaj video speranţa că în cursul serii urma facă un bilanţ al acestei noi runde de ''negocieri dificile''. ''O videoconferinţă între delegaţiile (ucraineană şi rusă) a început deja astăzi. Ea continuă. Toată lumea aşteaptă noutăţi. Vom reveni în cursul serii'', a declarat preşedintele ucrainean despre această a patra rundă de negocieri, ce are loc online, spre deosebire de precedentele trei, care s-au desfăşurat în Belarus.

''Trebuie să rezistăm şi să luptăm pentru a câştiga, pentru a ajunge la o pace pe care ucrainenii o merită, o pace corectă cu garanţii de securitate pentru statul nostru, pentru poporul nostru. Şi pentru a le transpune în scris la negocieri, negocieri dificile'', a adăugat Zelenski în mesajul său, potrivit AFP.

Kievul transmisese mai devreme că va cere din nou Moscovei un armistiţiu imediat şi retragerea trupelor ruse, după aproape trei săptămâni de la începutul invaziei ordonate pe 24 februarie de preşedintele rus Vladimir Putin.

Acesta din urmă cere în principal stabilirea unui statut de neutralitate pentru Ucraina, demilitarizarea acesteia, recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra Crimeii anexate şi dreptul la autodeterminare al provinciilor separatiste proruse din Donbas.

Kremlinul a ameninţat luni mai devreme că armata rusă ''nu exclude posibilitatea de a lua sub control total marile oraşe deja încercuite'', în timp ce continuă luptele la periferia capitalei Kiev.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței