Război în Ucraina. Acuzaţii grave la adresa Rusiei: Bombe cu submuniţie, lansate împotriva unei grădiniţe. Cel puţin trei civili morţi, inclusiv un copil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bombardament la Ohtîrka Captură YouTube

Amnesty International (AI) a denunţat folosirea unor bombe cu submuniţie în războiul din Ucraina, bombe care au ucis civili, inclusiv un copil. Folosirea acestor bombe trebuie să facă obiectul unei anchete pentru „crimă de război”, denunţă AI, potrivit AFP.

Conform ONG-ului cu sediul la Londra, o grădiniţă din Ohtîrka, în nord-estul Ucrainei, unde se refugiau civili, a fost lovită vineri dimineaţă de astfel de arme interzise în 2010 printr-o convenţie internaţională nesemnată de Moscova şi nici de Kiev.

Trei civili, printre care şi un copil, au fost ucişi, iar un alt copil a fost rănit, a precizat AI într-un comunicat.

„Atacul pare să fi fost comis de forţele ruse, care acţionau în apropiere şi care au obiceiul de a folosi arme cu submuniţie în zone populate”, notează AI.

Amnesty International aduce în sprijinul acuzaţiilor sale filmuleţe făcute la faţa locului şi în care se văd cum arme cu submuniţie lovesc în cel puţin şapte locuri clădirea şi spaţiul din jur. ONG-ul a obţinut de asemenea 65 de fotografii şi înregistrări video de la o sursă locală.

„Nimic nu justifică utilizarea de arme cu submuniţie în zonele populate, şi cu atât mai puţin în apropierea unei şcoli. Atacul are toate caracteristicile utilizării de către Rusia a acestei arme care loveşte la întâmplare şi care este interzisă la nivel internaţional şi arată un dispreţ flagrant pentru vieţile civililor”, a declarat Agnes Callamard, secretar general al Amnesty International.

„Este simplu: acest lucru trebuie să facă obiectul unei anchete pentru crimă de război”, a adăugat ea.

Bombele cu submuniţie pot conţine zeci de mini-bombe care se dispersează pe un perimetru vast, dar nu explodează toate, devenind mine antipersonal care, la cel mai mic contact, pot ucide şi mutila mult timp după un conflict.

ONG-ul Human Rights Watch şi site-ul de investigaţii Bellingcat afirmă de asemenea că au adunat probe privind utilizarea de arme cu submuniţie în zonele civile din Ucraina, după ce au intrat în posesia unor imagini şi înregistrări video.

Conform Human Rights Watch, un atac s-a produs în apropierea unui spital din Vugledar, în estul Ucrainei, la 24 februarie.

Acest atac a ucis patru civili şi a rănit zece şi a avariat un spital şi o ambulanţă.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online