Putin a mai trimis un grup de mercenari Wagner pentru a-l asasina pe preşedintele Zelenski

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grup de mercenari ai grupului Wagner Foto Arhiva

Mai mulţi mercenari ai companiei militare private ruse Wagner au sosit duminică în Ucraina cu scopul de a asasina conducerea militară şi politică ucraineană, a anunţat Direcţia de Informaţii a Ucrainei.

Serviciile secrete ucrainene au afirmat că principalele ţinte ale mercenarilor sunt: preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, şeful cancelariei prezidenţiale Andrii Ermak şi prim-ministrul Denis Şmihal.

Preşedintele rus Vladimir Putin „a ordonat personal un alt atac unuia dintre împuterniciţii săi”, a spus Direcţia. „Toate încercările anterioare s-au încheiat cu eşecul şi eliminarea teroriştilor“.

Zelenski ar mai fi fost ţinta a cel puţin trei tentative de asasinat, potrivit The Times .

Secretarul ucrainean al Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare, Oleksi Danilov, a declarat la 1 martie că o tentativă de asasinare din partea forţelor speciale cecene a fost dejucată şi unitatea a fost „eliminată”. Unitatea specială aparţinea Kadîroviţilor, o organizaţie paramilitară cecenă care luptă alături de forţele ruse în războiul din Ucraina.

O altă tentativă a aparţinut tot unui grup de mercenari Wagner, care are legătură cu guvernul rus.

The Times scrie că ambele tentative de asasinat au fost dejucate de „elementele anti-război din cadrul Serviciului Federal de Securitate al Rusiei”.

Înainte de război, revista Foreign Policy relata că serviciile de informaţii americane au obţinut informaţii că există o listă de politicieni ucraineni, activişti şi dizidenţi ruşi şi belaruşi pe care Rusia i-ar fi vizat dacă ar invada Ucraina.

Kremlinul a negat informaţiile presei americane conform cărora Rusia ar fi întocmit o listă de ucraineni pe care urmează să-i captureze sau să-i ucidă în cazul unei invazii.

„Operaţiunile ruseşti anterioare au inclus crime ţintite, răpiri/dispariţii forţate, detenţii şi folosirea torturii [şi] probabil că i-ar viza şi acum pe cei care se opun acţiunilor ruseşti”, a declarat un oficial de informaţii american pentru Foreign Policy.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine