Prezența forțelor ucrainene în Kursk, pe zi ce trece „mai puternică”, spune Zelenski. Ucraina a luat și peste 150 de prizonieri ruși pe zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina „devine mai puternică” pe zi ce trece în regiunea rusă Kursk. Trupele ucrainene au aruncat duminică în aer un al doilea pod pe teritoriul Rusiei. Au fost capturați și peste 150 de prizonieri ruși în unele zile, a declarat șeful administrației militare a orașului Sumî.

Volodimir Zelenski spune că trupele ucrainene din Kursk își consolidează pozițiile FOTO PROFIMEDIA

Ofensiva de la Kursk a pus Rusia în situația să se lupte să-și apere propriul teritoriu. Kievul pare să aibă mai multe obiective în legătură cu această incursiune peste graniță, de la ridicarea moralului după luni de lipsuri până la suprasolicitarea resurselor Rusiei., relatează CNN. Un consilier prezidențial ucrainean a spus că incursiunea vizează asigurarea unui proces de negociere „echitabil”.

Punctul de sprijin al prezenței Kievului la Kursk „devine mai puternic” iar „acum ne consolidăm pozițiile”, a spus Zelenski în ultimul său discurs zilnic adresat națiunii.

„Putem vedea că ocupantul suferă pierderi, iar acest lucru este util, foarte util pentru apărarea noastră, cum ar fi distrugerea logisticii armatei ruse şi epuizarea rezervelor sale. Trebuie să provocăm pagube maxime tuturor poziţiilor ruseşti şi o facem”, spunea zilele trecute Zelenski cu privire la evoluțiile recente.

Ca parte a eforturilor de a paraliza capacitățile logistice ale Moscovei, forțele ucrainene au declarat duminică că au aruncat în aer un alt pod peste râul Seim în regiunea Kursk, cu „atacuri aeriene de precizie”.

„Aviația Forțelor Aeriene continuă să priveze inamicul de capacități logistice cu lovituri aeriene de precizie, ceea ce afectează în mod semnificativ cursul operațiunilor de luptă”, a spus comandantul Forțelor Aeriene ucrainene Mykolaiv Oleshchuk într-o postare pe rețelele de socializare care includea un videoclip arătând nori de fum învăluind podul.

Se întâmplă la două zile după ce forțele ucrainene au distrus un alt pod peste râul Seim. Ministerul de Externe al Rusiei a declarat că Ucraina a folosit rachete occidentale pentru a efectua acest atac, care probabil erau HIMARS fabricate în SUA.

Grupul ucrainean de monitorizare DeepState a declarat duminică că Kievul obține  noi câștiguri în regiunea Kursk și a distribuit o imagine statică dintr-o înregistrare video geolocalizată de CNN, a ceea ce spunea că ar fi un tanc al Forțelor de Apărare ucrainene în satul Olgovka, situat la aproximativ 20 de km nord de orașul Sudja, aflat sub control ucrainean.

Forțele de la Kiev au ocupat acest oraș după ce și-au lansat incursiunea transfrontalieră la începutul acestei luni și au înființat acolo un birou al comandamentului militar ucrainean.

Peste 150 de prizonieri de război capturați în unele zile

„Uneori sunt mai mult de 100 sau 150 de prizonieri de război pe zi”, a spus șeful administrației militare din orașul ucrainean Sumî, care a explicat că  o mare parte dintre trupele ruse care păzeau granița sunt recruți. „Nu vor să se lupte cu noi”, a adăugat el.

Sumî este orașul ucrainean cel mai apropiat de zona în care are loc ofensiva, iar Drozdenko a spus că a fost implicat îndeaproape în planificarea operațiunii, dar nu poate oferi detalii din motive securitate operațională.

„Vedem doar o parte din această operațiune, în viitor vom vedea mai multe etape”, a spus Drozdenko, ce spune că incursiunea „nu e ca raidurile anterioare” în regiunea Belgorod, care au fost în mare parte conduse de rusi anti-Kremlin.

Deși Drozdenko nu a oferit mai multe informații, există semne că Ucraina a introdus o nouă tactică pentru a încerca să câștige mai mult teritoriu rusesc. Duminică dimineață, forțele aeriene ucrainene au lansat un videoclip cu o gaură făcută într-un pod de la Zvannoe, peste râul Seim, în provincia Kursk.

Cu câteva zile mai devreme, un alt pod peste Seim fusese rupt în două după un atac aerian ucrainean, la nord de satul Glushkovo, care se află în apropierea liniei de front a incursiunii și unde s-a dat ordin de evacuare a civililor.

Deși Ucraina nu și-a precizat intențiile, distrugerea celor trei poduri peste Seim la Glushkovo, Zvannoe și Karyzh ar complica consolidarea rusă a unui buzunar de teritoriu la vest de zona actuală de incursiune, îmbunătățind perspectivele Ucrainei de captura teritorii, dacă progresul continuă.

La sfârșitul săptămânii trecute, Sumi și alte regiuni învecinate au organizat un transport umanitar de alimente și medicamente către civilii ruși din zona ocupată, inclusiv din „propriile noastre magazine alimentare”, a spus Drozdenko. Niciun civil rus nu a fugit peste graniță pentru a deveni refugiat în Ucraina, a spus el.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant