Provincia rebelă din Italia cu incidenţă mare de cazuri de coronavirus ce refuză vaccinurile: „Dacă ai încredere în tine şi în natură, nu ar trebui să te temi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Panoramă provincia Bolzano FOTO SHUTTERSTOCK

Provincia nordică Bolzano din Alpii Italieni are cele mai multe infecţii cu coronavirus din Italia şi cea mai scăzută rată de vaccinare pentru că locuitorii sunt încrezători în protecţia oferită de aerul tare de munte şi de plantele medicinale locale. Dar provincia are şi un trecut în care locuitorii s-au opus vaccinurilor.

Pentru o familie de fermieri ce cultivă organic aerul montan, drumeţiile şi ierburile locale  sunt duşmani redutabili ai coronavirusului, relatează New York Times.

„În caz de tuse, punem comprese cu ceapă, folosim o cremă din plante şi bem mult ceai. Ştiu cum să mă protejez”, spune Sabine Durnwalder, 37 de ani, o rezidentă nevaccinată ce are o fermă lângă graniţa cu Austria.

Bolzano are reputaţia de a avea locuitori sănătoşi şi cea mai activă populaţie din Italia. Dar acum este zona cu cea mai mare incidenţă a infecţiilor din Italia. Cu o preferinţă tradiţională faţă de remedii naturale, locuitorii resping vaccinurile astfel că are şi cea mai scăzută proporţie de vaccinaţi din ţară.

„Cauza principală este încrederea în natură. Nu înţeleg că nu îi ajută împotriva COVID”, spune Patrick Franzoni, un doctor implicat în campania de vaccinare.

Cu 70% de vaccinaţi cu schemă completă, Bolzano are cele mai multe cazuri la 100.000 de oameni din Italia şi pacienţii cu COVID-19 ocupă cea mai mare parte a paturilor de terapie intensivă. 

Mai mult, mulţi dintre ei vin prea târziu la spital, cu o formă gravă a bolii, scăzându-şi şansele de supravieţuire.

Populaţia are cel mai mic procent de vaccinare şi contra gripei au hepatitei B şi are un consum redus de medicamente. Chiar dacă se îmbolnăvesc grav întârzie să cheme o ambulanţă.

Durnwalder, o sceptică cu privire la vaccinuri, e de părere că există un risc mic de contractare şi de transmitere a bolii într-o zonă sălbatică unde oamenii nu au prea mult contact unii cu alţii. În cazul ei nu se întâlneşte decât cu chiriaşi şi atunci poartă mască şi respectă distanţa socială.

Femeia s-a simţit obligată să renunţe la postul ei de doctor după ce guvernul a impus vaccinarea obligatorie a personalului medical. Însărcinată cu al treilea copil, nu a permis vaccinarea celor două fiice contra gripei şi le-a tratat cu vitamina C şi plante.

„Dacă ai încredere în tine şi în natură, nu ar trebui să te temi”, spune soţul ei, Markus Burgmann, 39 de ani.

Săptămâna trecută, autorităţile italiene au impus restricţii mai dure în regiune, îngrijorate fiind de creşterea numărului de infecţii ce ar putea deteriora situaţia sanitară şi în alte părţi ale ţarii.

Noile reguli l-au înfuriat pe Massimo Galletti, proprietarul unui magazin de remedii naturale, plante şi alimente organice din oraşul Dobbiaco. Antrenor de triatlon, el se plânge că nu are voie să bea nici măcar o cafea la piscina locală şi că guvernul nu înţelege cum trăiesc locuitorii care au mult spaţiu exterior şi îşi trăiesc viaţa în aer liber.

„Pentru cei care locuiesc aici faptul că sunt nevaccinaţi nu ar trebui să atragă restricţii. Suntem deosebiţi, avem un stil diferit de viaţă”, spune el.

Soţia lui, o ecologistă în vârstă de 56 de ani, are aceeaşi părere: „nu fumez. Nu iau medicamente. De ce mi-aş introduce în corp ceva ce nu-mi face bine? ”

Mulţi locuitori din Bolzano au nume germane pentru că provincia a revenit Italiei după dezmembrarea imperiilor austriac şi german de după primul război mondial.Provincia şi-a păstrat rădăcinile austriece prin obiceiuri alimentare, port şi vorbirea limbii germane. De altfel un motiv al creşterii numărului de infecţii sunt şi incursiunile dese în Austria afectată destul de sever de pandemie.

Locuitorii din Bolzano sunt înstăriţi şi au o faimă de independenţă, opunând adesea rezistenţă faţă de comenzile guvernului de Roma. Aversiunea pentru imunizare are rădăcini adânci în provincie - la începutul secolului XIX Napoleon a cucerit-o şi anexat-o Bavariei care a impus vaccinare obligatorie împotriva pojarului. Locuitorii s-au revoltat inclusiv cu arme doar parţial din cauza vaccinărilor despre care credeau că sunt menite să le injecteze protestantismul în venele catolice. Alarma o dădeau prin aprinderea de focuri de avertisment. În ajunul implementării restricţiilor, sute de activişti anti-vaccin şi-au amintit de istorie şi au aprins candele şi lumânări în curţi şi la balcoane.

„Am vrut să arătăm că am detectat un mare pericol. Fie ca flacăra libertăţii să traverseze lumea”, scria cineva pe grupul anti- vaccinare Facebook local „Wir-Noi” (Noi în germană şi italiană).

Virusul s-a răspândit repede în comunitate după ce grupuri de oameni în mare parte nevaccinaţi au petrecut timp împreună şi unii din ei au dus virusul în familie.

Michele Unterhofer, administratorul unui hotel din Dobbiaco, care a luat virusul şi este nevaccinat, vrea să-şi închidă holul în semn de protest faţă de restricţiile ce îi vizează pe cei neimunizaţi.

Autorităţile au introdus restricţii în speranţa de a-i convinge pe oameni să accepte vaccinarea, în timp ce autorităţile sanitare locale au încercat să atragă oamenii cu cârnaţi şi muzică.

„Este o zicere locală - fermierul nu bagă în gură ce nu cunoaşte. Doar că cei care trăiesc la ferme şi stau afară iarna au o fibră mai dură, nici măcar nu răcesc”, spune un fermier de 65 de ani şi un maratonist. El a motivat probleme de sănătate pentru a nu se vaccina. Nici soţia şi copiii nu au fost vaccinaţi.

Nu toţi localnicii sunt de acord cu ei.

„Aici oamenii sunt convinşi că trăiesc într-un paradis pe pământ într-un aer superpur şi că nu au cum să se îmbolnăvească. Dar o fac”, spune o localnică în vârstă de 74 de ani.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”