Proteste ample la Bruxelles: belgienii cer o Europă socială şi un salariu minim la nivelul UE de 1500 euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva zeci de mii de manifestanţi din aproximativ 20 de state europene au defilat vineri, la îndemnul sindicatelor, la Bruxelles, denunţând "austeritatea" şi reclamând liderilor UE o  „altă cale", mai socială, pentru Europa, relatează AFP.

Această primă „euromanifestaţie" din 2014 a reunit "peste 52.000 de persoane din 21 de ţări", şi-a exprimat satisfacţia Bernadette Ségol, secretara generală a Confederaţiei Europene a Sindicatelor (CES), care miza asupra prezenţei a 40.000 de persoane. Potrivit poliţiei, 25.000 de persoane erau prezente la miting.

Coloana, în culorile tradiţionale ale sindicatelor belgiene - roşu pentru socialişti, verde pentru creştini şi albastru pentru liberali - a pornit de la Gara de Nord şi a parcurs bulevardele capitalei belgiene până în cartierul instituţiilor europene.

Majoritatea participanţilor - provenind din Franţa, Polonia, Danemarca sau Grecia - au manifestat paşnic, scandând sloganuri şi lansând petarde.

Câteva confruntări au avut totuşi loc între poliţie şi docheri de la Antwerpen şi Gand, care s-au desolidarizat - ieşind în faţa coloanei încă de la plecare - şi au căutat confruntarea aruncând cu proiectile - pavele - către forţele de ordine. Acestea au folosit un tun cu apă şi gaze lacrimogene pentru a-i alunga pe cei mai porniţi.

Manifestanţii au reclamat o Europă socială. „Măsuri de austeritate = sărăcie durabilă", „People, not profit", se putea citi pe unele bannere agitate de persoane din coloană.

„Mesajul nostru este simplu, dar este un mesaj pe care oficialii europeni nu vor să-l audă. Mesajul nostru este că politicile lor ca răspuns la criza financiară sunt insuficiente şi au agravat, în realitate, criza socială şi economică. Mesajul nostru este că auteritatea nu funcţionează", a declarat Ségol.

Obiectivul mitingului este „să ofere o nouă cale Eurpei, fără austeritate, cu investiţii puternice pentru o creştere durabilă şi locuri de muncă de calitate", a comentat Emanuela Bonacina, o purtătoare de cuvânt CES, care vrea să-i îndemne pe cetăţeni să voteze, pe 25 mai, "pentru candidaţi care vor schimba modul în care este condusă UE".

„Un viraj la stânga este indispensdabil", a apreciat preşedinta sindicatului socialist belgian FGTB Anne Demelenne, reclamând un "plan Marshall" pentru relansarea economiei europene.

Peste 26 de milioane de europeni nu au locuri de muncă. Sunt cu 10 milioane de şomeri mai muţi decât în 2008, iar în 18 dintre cele 28 de state membre UE salarile reale s-au prăbuşit, subliniază sindicatele. „Situaţia tinerilor este încă şi mai rea: 7,5 milioane de tineri europeni nu munesc, nu studiază sau nu învaţă o meserie. Mulţi dintre cei mai educaţi şi mai întreprinzători şi-au părăsit pur şi simplu ţara de origine pentru a căuta locuri de muncă în altă parte", a subliniat Ségol, evocând riscul unei "generaţii pierdute".

„Denunţăm spectacolul la care asistăm în toată Europa, adică o politică împotriva muncitorilor, pentru o austeritate care aduce foloase doar claselor favorizate", a declarat un pensionar, André Jacques, un fost funcţionar public belgian.

O manifestantă belgiancă, Monique, denunţă fenomenul muncitorilor detaşaţi veniţi din state UE în care salariile sunt mai mici. „Dacă sunt utilizaţi aici, trebuie să aibe un salariu egal" celui al belgienilor, pledează ea.

„Un salariu minim european în valoare de 1.500 de euro este o măsură esenţială pentru relansarea economiei în Europa", este de părere Djamel, un muncitor în domeniul metalurgic din nordul Franţei, membru CGT.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine