Proces istoric în Italia: Peste 90 de mafioți au fost condamnați pentru fraudarea unor fonduri europene acordate Siciliei

0
Publicat:

În total, 91 de mafioți italieni au fost condamnați la pedepse însumate la 660 de ani de închisoare pentru fraudarea a cel puțin cinci milioane de euro din subvenții agricole acordate de UE regiunii Sicilia.

FOTO Shutterstock

Sentințele au fost pronunțate de luni seara până marți dimineața, la Tribunalul Patti (Messina), după un an și jumătate de proces. Acest proces a scos la iveală un „tărâm al sufletelor moarte” aflat sub controlul unor mafioți înfometați de fonduri europene, scrie Politico.

Pedepsele sunt cuprinse între doi și 30 de ani de închisoare pentru o serie de infracțiuni, printre care intimidare, șantaj, dare și luare de mită, declarații false etc.

Unii mafioți au recurs la intimidare pentru a prelua controlul asupra unor pășuni pentru care să solicite subvenții din cadrul politicii agricole comune a UE. Ei au luat de asemenea fonduri pentru terenuri care au existat doar pe hârtie, dar și pentru unul aparținând Bisericii Catolice și altul închiriat de Marina SUA. Circa 150 de companii false au fost folosite în această schemă, care a fost impementată timp de câțiva ani de două clanuri mafiote din Munții Nebrodi și asociați ai acestora, printre care contabili, funcționari de stat și politicieni. Rivale în anii '80 și '90 și implicate într-un război soldat cu peste 40 de morți, cele două clanuri au renunțat la ostilități când au identificat o oportunitate comună.

„Procesul a arătat că există o mafie modernă care a trecut de la extorcare și droguri la forme mai sofisticate de venituri, recurgând la fraudă pentru a obține fonduri publice destinate dezvoltării Siciliei”, a declarat pentru Politico procurorul Maurizio De Lucia.

Primele indicii despre schema pusă în aplicare de cele două clanuri au apărut în 2012, datorită fostului președinte al regiunii Nebrodi, Giuseppe Antoci, care a înăsprit verificările antecedentelor pentru cei care solicitau fonduri. Politicile implementate de Antoci în Nebrodi fac parte acum din legislația națională.

Demascarea fraudelor l-a pus în pericol pe Antoci, fiind vizat de o tentativă de asasinat în 2016. Acum fostul oficial local este păzit 24 din 24 de ore.

„Acest teritoriu se numea cândva <<țara sufletelor moarte>>, atât era de subjugat”, a declarat Giuseppe Antoci într-un interviu acordat pentru Politico. „Clanurile se aflau în război în trecut, dar de curând și-au dat seama că nu mai e cazul să se ucidă între ele, pentru că au sosit banii UE. Au împărțit pământul și iau umilit pe oameni. Micii fermieri au plătit prețul”, a precizat el.

„Peste 600 de ani de închisoare este un semnal foarte puternic. Acest teritoriu este acum liber și țara poate învăța ceva din acest lucru”, a subliniat Antoci.

Potrivit lui Maurizio De Lucia, maxi-procesul din Messina i-a încurajat pe procurori din alte regiuni ale Italiei să investigheze suspiciuni similare.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie