Primarul unuia din oraşele ucrainene aflate sub bombardamente intense: „Trupurile sunt sfâşiate de câini fără stăpân. E un coşmar”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

În ultimele zile, şase oraşe ucrainene,  Kiev, Harkiv, Sumî, Mariupol, Volnovaha şi Mîkolaiv s-au aflat sub bombardament intens, în timp ce negocierile dintre delegaţiile rusă şi ucraineană nu s-au soldat cu un acord imediat sau care să fie respectat privind coridoare umanitare de evacuare a civililor. Rusia a făcut o ofertă inacceptabilă Ucrainei, şi anume rute de evacuare care duc în Rusia şi Belarus. Marţi, Rusia a anunţat evacuări de civili.

După ce a eşuat în planul iniţial de a captura oraşele ucrainene strategice, şi avansul său spre Kiev, cu o coloană masivă de vehicule militare, a fost încetinit de problemele logistice şi de rezistenţa acerbă a forţelor ucrainene, armata rusă şi-a schimbat tactica şi a început să bombardeze agresiv clădiri rezidenţiale, şcoli, spitale şi altă infrastructură civilă.

„A existat un acord privind coridoarele umanitare. A funcţionat? În locul lui au lucrat tancuri ruseşti, rachete Grad (lansatoare de rachete multiple), mine ruseşti', a spus preşedintele ucrainean Vladimir Zelenski într-un videoclip postat pe Telegram. „Ei se asigură că un mic coridor către teritoriul ocupat este deschis pentru câteva zeci de persoane”, a spus preşedintele ucrainean acuzând Moscova că aceste coridoare sunt destinate propagandei, nu scopului lor.

    

Cel puţin unul dintre coridoare -  în Sumî - părea să funcţioneze marţi devreme, aproximativ o duzină de oameni fiind surprinşi urcându-se într-un autobuz cu însemne medicale.

În Bucea, în nord-vestul Kievului, primaru Anatol Fedoruk a spus că oraşul este supus unor bombardamente atât de puternice încât medicii nu pot ieşi pentru a recupera cadavrele morţilor de pe străzi - care sunt acum „sfâşiate” de câinii fără stăpân. „Este un coşmar”, a adăugat el, citat de Daily Mail.

„Nici măcar nu putem colecta cadavrele pentru că bombardamentele cu armament greu nu se opresc zi şi noapte.Câinii fără stăpân sfâşie cadavrele pe străzile oraşului. Este un coşmar”, a spus el.

Evacuările continuă şi în oraşul Irpin, de lângă Bucea, unde civili şi soldaţi răniţi au raportat lupte intense din stradă, inclusiv lupte corp la corp cu forţele ruse.

„Vineri dimineaţă, steagul ucrainean era încă deasupra Bucea, iar apoi au început să sosească echipajele ruseşti”, mărturiseşte localnicul Vitaliî Şiciko, citat de Times of Israel.

Bărbatul de 47 de ani are un bandaj peste două răni de glonţ la încheietura mâinii stângi şi un altul peste vânătăile de pe faţă,

„La început, păreau să trimită oameni pe care nu se temeau să-i piardă”, spune Şiciko.

„Dar pe când stăteam ascunşi în subsol în subsol, ruşii care ne-au găsit erau serioşi, bine echipaţi, cu torţe şi comunicaţii complete – practic, forţe speciale.”

 

Oferind un tabloul al situaţiei  de luptă  în a 13-a zi de război, armata Ucrainei a spus că progresele Rusiei au „încetinit semnificativ”, chiar dacă serviciile de informaţii americane afirmă că Putin a angajat acum „100%” din forţa pe care a adunat-o la graniţă, fără a avea însă câştiguri teritoriale semnificative de la sfârşitul săptămânii trecute.

Operaţiunile defensive continuă în nordul, estul şi sudul Ucrainei, au mai transmis reprezentanţii armatei ucrainene, toate oraşele importante - în afară de Herson, care a căzut săptămâna trecută -  fiind încă în mâinile ucrainene. Trupele ruse sunt „demoralizate şi tind din ce în ce mai mult să se dedea la jefuiri şi încălcări ale dreptului internaţional umanitar”, au adăugat comandanţii ucraineni.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine