Președintele Letoniei: Rusia s-a întors la ideologia colonialistă, imperialistă și rasistă din secolulul al XIX-lea

0
Publicat:

Rusia s-a întors, sub conducerea lui Vladimir Putin, la ideologia colonialistă, imperialistă şi rasistă din secolul al XIX-lea, a avertizat marți președintele leton Egils Levits, îndemnând totodată Uniunea Europeană (UE) la o abordare realistă pe această temă.

Egils Levits FOTO EPA-EFE

„Regimul autoritar rus s-a întors cu 200 de ani în urmă. S-a întors la ideologia colonialistă, imperialistă şi rasistă din secolul al XIX-lea”, a declarat Egil Levits în plenul Parlamentului European, potrivit Agerpres.

Până când societatea rusă nu va depăși și nu va condamna această ideologie, UE trebuie să trateze Rusia ca stat agresor, a afirmat președintele leton, adăugând că „noţiunile romantice despre sufletul rus trebuie să rămână pentru iubitorii de literatură”.

El a solicitat totodată UE să-și recunoască „greșeala uriașă” de a fi dependentă în mare măsură de resursele energetice ale teritoriului controlat de regimul de la Kremlin.

„Trebuie să reflectăm cum a fost posibilă o astfel de greşeală. În viitor, Europa şi restul lumii nu mai trebuie să facă astfel de greşeli strategice”, a spus Levits.

În acest context, președintele Letoniei a îndemnat UE la o abordare realistă în privinţa Rusiei, în care să nu-și „trădeze valorile” și să nu-și „trădeze credibilitatea”.

În opinia sa, o strategie „eficientă” de descurajare a Rusiei lui Putin ar putea consta în dezvoltarea de capacităţi de apărare în toate zonele blocului comunitar.

În același timp, Egil Levits a făcut apel la susținerea Ucrainei în fața agresiunii militare ruse.

„Trebuie să fim de partea corectă a istoriei, iar asta înseamnă de partea Ucrainei”, a pledat el.

Potrivit liderului leton, Ucraina are nevoie urgent de echipamente militare şi arme pentru a respinge invazia rusă, dar şi de justiţie şi un viitor în UE.

El a solicitat înființarea unui tribunal special pentru judecarea „crimei de război” comisă de Rusia prin invadarea Ucrainei, întrucât vinovaţii trebuie aduşi în faţa justiţiei. Potrivit lui Levits, tot ce lipseşte pentru înființarea unei astfel de instanţe internaţionale este „voinţa politică”.

„Crima de agresiune este cea mai gravă crimă din dreptul internaţional modern. Nimeni nu vrea să trăiască într-o lume unde războiul de agresiune este norma”, a insistat el.

Egils Levits a pledat de asemenea ca activele confiscate de la oligarhii ruşi, dar şi de la Banca Centrală a Rusiei să fie redirecționate pentru reconstrucţia Ucrainei.

„Acest război trebuie să se încheie cu victoria Ucrainei. Rusia a început acest război, aşa că ea trebuie să îl oprească acum şi să se retragă din Ucraina”, a subliniat președintele Letoniei.

Odată cu lansarea invaziei ruse din Ucraina, la 24 februarie 2022, cele trei ţări baltice, Letonia, Lituania şi Estonia, au început să cumpere cantităţi importante de armament şi, în acelaşi timp, să îşi dezvolte propriile industrii de apărare. În plus, cele trei țări s-au plasat printre cei mai fermi susţinători ai Ucrainei, notează Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud