Preşedintele legislativului din Grecia îşi va da demisia din formaţiunea Syriza

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Parlamentului elen, Zoe Konstantopoulou, va părăsi formaţiunea Syriza pentru a se alătura Unităţii Populare, partid în care s-au grupat constestatarii lui Alexis Tsipras, informează „Le Monde”.

Deputat al formaţiunii Syriza din 2012 şi preşedinte al legislativului elen din februarie 2015, Konstantopoulou a fost una dintre opozantele celui de-al treile aplan de salvare negociat de fostul prim-ministru Alexis Tsipras. 

Konstantopoulou se va alătura unui partid recent înfiinţat, Unitatea Populară, formaţiune în care s-au regrupat foşti membri ai Syriza care au fost nemulţumiţi de ultimele decizii ale lui Tsipras. Anunţul acestei treceri a fost de Stathis Kouvelakis, unul dintre liderii Unităţii Populare. 

La rândul său, liderul Syriza, Alexis Tsipras, a declarat sâmbătă că acceptarea programului de asistenţă financiară a reprezentat o soluţie necesară pentru a evita "sinuciderea colectivă" a ţării şi pentru a garanta nivelul de trai al poporului grec, informează EFE, citat de Agerpres.

„Am fi putut alege să ne mânjim mâinile... sau să ignorăm realitatea... sau să pretindem că nivelul de trai poate fi garantat şi în afara zonei euro", a spus Tsipras în discursul inaugural al conferinţei Syriza în care este dezbătută strategia formaţiunii pentru alegerile anticipate din 20 septembrie.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică