Presa rusă: „Victimele de la Odessa au murit pe loc, otrăvite cu o substanţă necunoscută”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În incendiul de la Casa Sindicatelor din Odesa au murit peste 40 de persoane. FOTO Reuters

Presa aservită Kremlinului lansează noi ipoteze cu privire la evenimentele sângeroase din estul Ucrainei, unde peste 40 de militanţi proruşi şi-au pierdut vieţile după ce o clădire ocupată de aceştia a fost incendiată.

„Mulţi au murit atunci când au sărit de la etaj, se aflau la etajul patru şi cinci. Alţii au murit intoxicaţi cu monoxid de carbon sau au ars de vii... Mă aflam la faţa locului şi am văzut foarte mulţi oameni morţi. Era evident că au murit imediat, foarte repede”, spune Vitalie Iarema, primvicepremier al Ucrainei, citat de agenţia de ştiri UNIAN şi preluat de RIA Novosti. 

„Asta înseamnă că o anumită substanţă a ars, iar asta a generat gaze care au afectat pe loc oamenii care şi-au pierdut cunoştinţa şi au murit pe loc”, ar fi spus Iarema. 

Vineri, cel puţin 40 de persoane au murit vineri într-un incendiu izbucnit după confruntările din oraşul Odessa între grupuri proruse şi proeuropene. Victimele au murit în urma intoxicării sau după ce au sărit pe fereastă.

Ministerul nu a oferit niciun detaliu legat de cauzele izbucnirii incendiului la Casa Sindicatelor din Odessa.

Violenţe au izbucnit vineri, în oraşul ucrainean Odessa, între militanţi proruşi şi grupuri de susţinători ai Administraţiei proeuropene de la Kiev.

Sute de militanţi proruşi purtând căşti de protecţie şi având bâte au atacat un grup de aproximativ 1.500 de manifestanţi proeuropeni, în centrul oraşului Odessa. Forţele de ordine au încercat fără rezultat să ţină la distanţă cele două grupuri.

[<a href="//storify.com/Alinavasile123/ucraina" target="_blank">View the story "Ucraina " on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului