Premierul ungar Viktor Orban respinge acuzaţiile de antisemitism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul ungar Viktor Orban

“Nu suntem antisemiţi şi suntem obligaţi să respingem aceste acuzaţii, dar să şi analizăm de ce văd acum şi astăzi cei din afara Ungariei că antisemitismul ar fi una dintre caracteristicile ţării noastre”, a declarat premierul Viktor Orban într-un interviu acordat cotidianului israelian “Yediot Ahronot”.

 Interviul a apărut  în preajma deschiderii la Budapesta a Congresului Mondial Evreiesc. Cu acest prilej Orban a interzis organizarea de demonstraţii ale dreptei radicale.

Orban a condamnat declaraţiile cu caracter antisemit ale partidului “Jobbik”, inclusiv în parlament şi a subliniat că politica partidului său este “cea a toleranţei zero faţă de antisemitism”. El a spus că l-au afectat criticile împotriva persoanei lui, formulate de lideri ai Congresului Mondial Evreiesc şi a considerat că cele ale lui Ronald Lauder sunt de ordin material, deoarece există un proces între firma lui şi guvernul Ungariei.

“Cine este personal afectat, nu poate fi obiectiv” a subliniat Orban Premierul a recunoscut că “Jobbik” reprezintă un pericol, această situaţie având explicaţia în recesiunea economică a ţărilor UE “şi atunci se caută un ţap ispăşitor, ceea ce este periculos. Noi în Ungaria trebuie să fim foarte prudenţi şi să luăm o atitudine hotărâtă împotriva acestui fenomen. Dacă vrem să apărăm democraţia, trebuie să fim hotărâţi faţă de Jobbik”. Orban a enumărat măsurile pe care guvernul le-a luat împotriva acestei formaţiuni politice şi a exclus orice fel de colaborare cu ea.

Antisemitismul, a explicat el, “se naşte dintr-un fel de complex de inferioritate şi eu spun întotdeauna că nu trebuie să ne temem de evrei ca de un pericol, dimpotrivă să-i considerăm un dar de la Dumnezeu. Dumnezeu a creat o naţiune maghiară multicoloră şi o parte din ea sunt şi evreii”, a spus el.

    Orban a menţionat antiisraelismul ca o nouă formă de antisemitism. Dar, a apreciat el, nu toţi cei care critică politica Israelului sunt antisemiţi. “Dacă această critică depăşeşte graniţele raţionalului este anti-Semitism .Dar dacă avem argumente logice legate de politica oricărui guvern al Israelului, avem dreptul să-l prezentăm”, a afirmat el.

Trăim într-o Europă nedreaptă.

    Ungaria a făcut ceea ce i s-a cerut, a redus defictul bugetar sub nivelul aşteptat, astfel că, dacă UE vrea să-şi respecte principiile fundamentale, mai ales cele referitoare la o apreciere echitabilă a tuturor statelor, ar trebui să înceteze procedeul început din 2004 faţă de Ungaria, cu privre la deficitul excesiv, a declarat premierul Viktor Orban la postul de radio Kossuth. Interviul a avut loc cu câteva ore înainte de prezentarea de către Comisia Europeană a raportului de ţară. El a menţionat că ,de multe ori , uniunea este nedreaptă, plasează povara crizei pe umerii celor săraci, foloseşte standarde duble, nu respectă statele naţionale şi dă sentinţe fără să negocieze

   Orban a amintit mai multe cazuri disputate între Ungaria şi Comisia Europeană, cum ar fi problema impozitului pe diferite categorii de băuturi spirtoase (tării). El personal este de acord dar lobby-ul spritoaselor gândeşte altfel. Ungaria îşi va apăra punctual de vedere în faţa Curţii UE. Premierul  a arătat că ,frecvent, marile multinaţionale reprezintă, “şi cu success” la Bruxelles, interese care contravin celor naţionale. În ceea ce priveşte criticile Comisiei privind dreptul preşedintelui Oficiului Naţional al Judecătorilor din Ungaria de a muta cauze de la un tribunal la altul, acest procedeu există şi în Olanda.

    Orban a apreciat că propunerea Consiliului Europei de a înfiinţa o comisie de monitorizare a Ungariei denotă că în Europa nu se respectă în suficientă măsură cetăţenii statelor naţionale. După părerea lui în spatele procedeelor împotriva Ungariei se ascund interese materiale. “Nu au găsit nimic care să arate că nu respectăm normele democratice dar îi deranjează că nu mai permitem ca multinaţionalele să poată scoate din ţară multe sute de milioane de forinţi, ceea ce s-a putut face în timpul guvernelor socialiste”, a spus premierul care a amintit şi succesele obţinute de Ungaria în depăşirea crizei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare