Poliţia germană acuză un membru al partidului de extremă dreapta AfD de instigare la ură, după un mesaj antimusulmani pe Twitter

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia germană a cerut procurorilor să demareze o anchetă asupra unui reprezentant al partidului de extremă dreapta AfD pentru acuzaţia de instigare la ură, după ce aceasta a criticat forţele de poliţie pentru un tweet în limba arabă pentru a „fi pe placul acelor hoarde de musulmani, barbari şi violatori”.

Poliţia din landul Renania de Nord-Westfalia (NRW) a postat pe Twitter un mesaj cu urări de Anul Nou în limba arabă, precum şi în germană, engleză şi franceză. Oraşul Cologne, unde în urmă cu doi ani de zile mai multe grupuri formate în majoritate din imigranţi arabi au fost acuzate de o serie de agresiuni sexuale comise în timpul festivităţilor de Revelion, este localizat în acest land.

„Ce naiba a păţit ţara asta? De ce pagina oficială a poliţiei din NRW transmite mesaje în limba arabă”, a scris Beatrix von Storch, membră a partidului anti-imigranţi AfD, într-un tweet ce a fost ulterior şters de către cenzorii companiei americane după mai multe reclamaţii.

„Urmăresc cumva să fie pe placul hoardelor de musulmani, barbari şi violatori?”, a adăugat aceasta.

Ca urmare a acestui mesaj Twitter i-a suspendat contul pentru o durată de 12 ore, afirmând că mesajul încalcă regulile platformei ce interzice utilizatorilor postarea de mesaje ce instigă la ură.

Legislaţia germană prevede amenzi serioase pentru platformele de social media în cazul în care acestea nu şterg imediat mesajele considerate a fi hate-speech.

Dacă procurorii din NRW decid că există suficiente motive pentru declanşarea unei anchete penale împotriva reprezentantei AfD vor fi nevoiţi să ceară parlamentului să-i suspende imunitatea.

Procurorul şef al oraşului Cologne, Ulf Willuhn, a declarat că este de datoria procurorilor ce instrumentează acest caz să decidă dacă mesajul oficialului german „incită populaţia să comită acte de violenţă împotriva unei anumite părţi a societăţii”.

Von Storch a refuzat să comenteze decizia autorităţilor din NRW, adăugând că este important ca aleşii ţării să poată vorbi liber despre problemele Germaniei fără cenzură şi fără riscul unei anchete.

„Corectitudinea politică a condus la o situaţie în care multe dintre problemele serioase nu mai pot fi dezbătute în mod deschis”, a declarat von Storch.

Partidul de extremă dreapta AfD, ce a reuşit să intre în parlamentul german în urma alegerilor din septembrie, a susţinut în repetate rânduri că islamul este incompatibil cu constituţia Germaniei.

Liderii AfD au reacţionat dur la decizia cenzorilor companiei americane de a şterge o serie de mesaje ale unor membri AfD, considerate a intra sub incidenţa legii votate de parlamentul Germaniei în luna iunie ce impune amenzi de până la 50 de milioane de euro pentru platformele de social media ce nu şterg mesajele ce instigă la ură.

„Legea cenzurii a (ministrului Justiţiei) Heiko Mass şi-a dovedit încă din prima zi a anului abilitatea de a limita libertatea de exprimare”, a afirmat liderul AfD, Alexander Gauland. „Îi îndemn pe utilizatorii acestor platforme să acţioneze împotriva unei asemenea opresiuni prin repostarea mesajelor şterse”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare