Planurile mărețe ale UE privind reînarmarea se împotmolesc în orgolii naționale și birocrație

În fața agresiunii ruse și a unei Americi tot mai ezitante în angajamentele sale de securitate, Uniunea Europeană vorbește din ce în ce mai des despre nevoia unei apărări comune. Însă între declarațiile de intenție și realitatea din teren rămâne o prăpastie tot mai greu de ignorat.

În martie, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat un plan de 800 de milioane de euro — „Rearm Europe” — menit să revigoreze o industrie de apărare europeană aflată de decenii în umbra protecției americane. Inițiativa pare însă mai degrabă un semnal politic decât o schimbare de paradigmă.

În fapt, responsabilitatea rămâne pe umerii guvernelor naționale, care acționează după priorități proprii, în timp ce Bruxelles-ul jonglează cu formule contabile și excepții de la Pactul de Stabilitate, scrie Kyiv Independent.

Reînarmare fără comandament unic

Planul Rearm este compus din două componente: un fond de 150 de milioane de euro destinat finanțării unor achiziții prin împrumuturi acordate inclusiv unor state non-UE (precum Regatul Unit, Elveția și Ucraina) și o plafonare teoretică de 650 de milioane de euro ce permite statelor membre să își crească deficitul bugetar dacă investesc în apărare. O formulare ambiguă și o realitate familiară: Pactul de Stabilitate, în vigoare din anii ’90, rareori a fost aplicat strict, iar sancțiunile prevăzute pentru depășirea deficitului nu au fost niciodată puse în practică.

În paralel, țările cu industrii de apărare dezvoltate — Franța și Germania în special — se arată cele mai receptive la planul european, în bună parte pentru că ar beneficia direct de pe urma contractelor atribuite. Dar chiar și aici există reticențe: industriile de apărare europene sunt caracterizate prin protecționism, lipsa concurenței și ritmuri lente de producție. „Ecosistemul este închis, contractele sunt pe termen lung, iar achizițiile — complicate”, spune un investitor finlandez activ în industria de apărare ucraineană.

Liderii naționali, nu instituțiile UE, ghidează cursul reînarmării

În lipsa unui consens real la Bruxelles, reînarmarea europeană este condusă de capitalele naționale. Berlin, Varșovia și Helsinki investesc masiv în propria capacitate de apărare, în timp ce țări ca Spania sau Italia tratează tema cu o prudență deghizată în retorică pacifistă. Chiar denumirea planului Rearm a fost schimbată, sub presiunea statelor reticente, în „Readiness” — o încercare de a dilua caracterul militar al inițiativei și de a permite redirecționarea fondurilor spre „soft power”.

„Este o fudulie birocratică tipic europeană”, spune un fost analist militar al UE, referindu-se la efortul de rebranding. „Unele state pur și simplu nu vor să cheltuie mai mult pe apărare. Iar când apar oportunități, le folosesc pentru investiții interne, nu pentru solidaritate.”

O piață a apărării fragmentată și lipsită de urgență

Apelurile la unitate europeană vin, paradoxal, pe fondul unei fragmentări tot mai accentuate. Războiul din Ucraina a creat o piață a cererii de armament, dar statele europene ezită să canalizeze aceste oportunități într-un proiect comun. Mai ales când costurile sunt ridicate, iar furnizorii europeni nu pot concura, nici ca preț și nici ca eficiență, cu cei americani.

În plus, apetitul politic pentru înarmare diferă radical în funcție de proximitatea față de Rusia. Țările din flancul estic — Polonia, Finlanda, Țările Baltice — tratează subiectul ca o chestiune de supraviețuire. În vestul continentului, în lipsa unei amenințări directe, prioritățile rămân infrastructura, educația și consolidarea economică.

Ucraina — pivot și paradox

Oficial, Ucraina este un partener-cheie în planul Rearm. Neoficial, barierele birocratice și lipsa de coordonare fac ca industria de apărare ucraineană să fie mai curând marginalizată decât integrată în ecosistemul european. În timp ce producătorii ucraineni își oferă expertiza și capacitatea de producție, multe guverne europene privesc cu scepticism o colaborare reală în lipsa unui cadru stabil de pace.

Timpul curge în defavoarea Europei

Deși Germania și alte state mari au anunțat investiții semnificative — inclusiv construirea unor fabrici de muniție în Ucraina, programate pentru 2026 —, calendarul birocratic al UE nu ține pasul cu realitatea de pe front. Iar semnalele de alarmă venite din Ucraina sunt clare: răgazul Europei nu va dura la nesfârșit.

„Europa trebuie să se trezească”, avertizează Mariia Berlinska, fondatoarea unei organizații de sprijin pentru UAV-uri în Ucraina. „Cât timp Putin este concentrat asupra noastră, voi aveți timp să vă pregătiți. Dar când se va termina aici, veți fi următorii.”