Pierre Moscovici ameninţă Italia cu sancţiuni, în timp ce miniştrii de Finanţe din zona euro cer modificări în proiectul său de buget pe 2019

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miniştrii de Finanţe din zona euro au cerut Italiei să opereze modificări în proiectul său de buget pe 2019 şi să respecte regulile bugetare ale Uniunii Europene, dar Guvernul de la Roma nu intenţionează să dea curs acestor solicitări, relatează Reuters. În acest context, eurocomisarul pentru Afaceri Economice, francezul Pierre Moscovici, ameninţă cu introducerea unor sancţiuni.

Respins la 23 de octombrie de Comisia Europeană pe motiv de neconformitate cu regulile UE, bugetul Italiei pentru 2019 a făcut obiectul unor discuţii ample în cadrul Eurogrup.

Acest text prevede un deficit bugetar de 2,4% din PIB, cu 0,6% peste cel aşteptat.

„Suntem de acord cu evaluarea Comisiei. Amintim în legătură cu importanţa unor finanţe publice sănătoase ca o condiţie prealabilă a unei creşteri economice durabile şi a bunei funcţionări a Uniunii economice şi monetare. Aşteptăm cu interes ca Italia şi Comisia să se angajeze într-un dialog deschis şi constructiv, iar Italia să coopereze strâns cu Comisia la pregătirea unui plan bugetar revizuit în conformitate cu Pactul de Stabilitate şi Creştere“, afirmă miniştrii de Finanţe din zona euro.

Italia are termen până la 13 noiembrie pentru a trimite Bruxellesului un proiect de buget revizuit.

Dar liderii coaliţiei aflate la putere la Roma - o coaliţie formată din Liga (extrema dreaptă) şi Mişcarea Cinci Stele (M5S, antisistem) - au exclus în repetate rânduri că vor face concesii. Potrivit lor, creşterea cheltuielilor publice va duce automat la creşterea economică a Italiei.

Ministrul italian al Economiei, Giovanni Tria, a precizat deja că marile direcţii bugetare nu vor fi schimbate, chiar dacă Italia se aşteaptă la o reducere a datoriei sale publice - în prezent la peste 130% din PIB - datorită unor măsuri de relansare prevăzute în proiectul pe 2019.

Însă un oficial italian a declarat că Roma lucrează la un compromis, căutând mai ales să reducă presiunea pieţelor asupra datoriei statului italian.

Comisia Europeană trebuie să-şi publice la 21 noiembrie opinia sa asupra proiectelor de buget ale ţărilor din zona euro. Dacă Roma nu îşi va amenda proiectul, Comisia ar putea lansa o procedură disciplinară susceptibilă să ducă la o amendă de până la 0,2% din PIB-ul anual.

Miniştrii din zona euro sunt de părere că proiectul de buget al Italiei - a treia economie din zona euro - va afecta moneda comună, dar şi proiectul de integrare economică.

Moscovici ameninţă cu sancţiuni

În lipsa unui acord, Uniunea Europeană ar putea impune sancţiuni Italiei, a avertizat marţi Comisarul pentru Afaceri Economice şi Monetare, Pierre Moscovici.

„Îmi doresc un dialog, dar, dacă nu ajungem la un acord, vom impune în cele din urmă sancţiuni“, a declarat Moscovici în marja unei reuniuni a miniştrilor de Finanţe din UE.

În mod normal, Comisia aşteaptă  datele definitive asupra finanţelor publice, publicate în aprilie, iar în baza lor deschide oficial o procedură contra unui stat din zona euro.

Dar, în cazul Italiei, spun oficiali europeni, Comisia ar putea trece la acţiune pe baza propriilor previziuni economice, aşteptate joi şi care urmează să fie mai puţin optimiste decât cele ale Guvernului italian. Acesta din urmă mizează pe o creştere de 1,5% în 2019.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”