Peste 33.000 de morți în Turcia și Siria, după cutremure. Salvări miraculoase după 6 zile

0
0
Publicat:

Bilanţul provizoriu al victimelor cutremurelor care au lovit luni Turcia şi Siria a ajuns la 33.179 de morţi, a anunţat duminică Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), care estimează că de fapt peste 50.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma seismelor, cel mai puternic având magnitudinea de 7,8 grade, relatează agenţiile AFP şi DPA.

Ultimul bilanţ oficial provizoriu al victimelor în Turcia este de 29.605 decese, iar în Siria de 3.575 de decese. Operaţiunile de salvare continuă, dar scad tot mai mult şansele de a găsi oameni în viaţă sub dărâmături.

Câţiva copii, printre supravieţuitorii scoşi de sub dărâmături în provincia Hatay

Un tată şi o fiică, un copil de vârstă mică şi o fetiţă de 10 ani s-au aflat printre supravieţuitorii scoşi duminică din mijlocul ruinelor clădirilor prăbuşite în provincia Hatay, din sudul Turciei, potrivit Reuters.

Seismele care au avut loc luni au pus la pământ porţiuni întregi din mai multe oraşe din Turcia şi Siria. Deşi operaţiunea de salvare a intrat în cea de-a şasea zi, iar şansele de a mai găsi persoane în viaţă sub dărâmături se împuţinează, echipele de intervenţie găsesc în continuare supravieţuitori.

Potrivit unei înregistrări publicate de municipalitatea din Istanbul, salvatorii din Hatay extrag o fetiţă de 10 ani printr-o spărtură din podeaua unei clădiri avariate după care o transportă pe o targă.

Fetiţa, pe nume Cudi, a stat sub dărâmături 147 de ore, a mai precizat municipalitatea din Istanbul.

Tot în Hatay, salvatorii au extras un copil mic din resturile unei clădiri prăbuşite. Într-o înregistrare dată publicităţii de Ministerul Sănătăţii din Turcia, o fetiţă zace în tăcere pe o targă, plină de răni şi de praf, în timp ce salvatorii o transportă într-un loc sigur.

În centrul Hatay, un bărbat şi fiica lui Emira, în vârstă de cinci ani, au fost de asemenea scoşi în viaţă dintr-o clădire distrusă.

Potrivit înregistrării video date publicităţii duminică de municipalitatea din Kocaeli, salvatorii au conversat cu Emira şi cu tatăl ei cât timp erau încă prinşi sub dărâmături.

''Bună, fată frumoasă, am venit să te scoatem de aici'', a spus unul dintre salvatori.

La circa 180 de kilometri nord de Hatay, în oraşul Kahramanmaras, Muhammed Habib, în vârstă de 27 de ani, le-a recitat salvatorilor din Coran în timpul operaţiunii de 10 ore cât a durat scoatere lui de sub dărâmături.

În înregistrarea publicată pe reţelele de socializare, Habib apare cu pumnul strâns şi spunând ''Dumnezeu e atotputernic'', în ovaţiile salvatorilor care îl extrag în cele din urmă din clădirea prăbuşită.

Responsabilul pentru probleme umanitare al ONU, Martin Griffiths, a recunoscut că această organizaţie nu a reuşit să ajute populaţia din zona de nord-vest a Siriei, controlată de opoziţia aflată din 2011 în război cu armata preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Potrivit Ministerului sirian al Transporturilor, până în prezent 62 de avioane încărcate cu ajutoare umanitare au aterizat în Siria, venind în special din Arabia Saudită.

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte